FlashPolitica si administratie

Un lider sindical îi cere demisia directorului de la Termocentrala Mintia

05-florian-sandru2Sorina Popa

Liderul Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc, îi cere public demisia directorului Termocentralei Mintia, Florian Şandru (foto), acuzându-l pe acesta de abuz în serviciu.
„Noi am cerut să ne dea o sală de şedinţă, pentru a ţine consiliul de conducere a sindicatului nostru, dar nu ni s-a dat ce trebuia. Directorul Şandru ne-a pus la dispoziţie doar o sală de instructaj, unde nu putem lucra, deoarece este ca o sală de clasă. În fine, ne-am dat seama că directorul Termocentralei nu ne agreează. Asta, pentru că noi am spus că există o mafie a fierului vechi aici, la Termocentrala Mintia. Estimăm că numai fierul vechi de la un grup energetic este în valoare de 15 milioane de lei. Sunt bani mulţi, nu glumă. Am cerut public demisia directorului Florian Şandru şi îi vom face şi plângere penală, pentru abuz în serviciu, pentru că ne blochează activitatea sindicatului nostru. Nu îl interesează pe el câţi membri are sindicatul nostru, este obligat să ne asigure condiţiile necesare desfăşurării activităţii. El are o atitudine discriminatorie faţă de noi. Nu la fel se comportă cu cei de la Sindicatul Liber Independent Electrocentrale Deva”, a declarat liderul sindical Cristian Iştoc.
Contactat, directorul Termocentralei Mintia, Florian Şandru, a declarat că nu este vorba de nici o discriminare şi că liderul Cristian Iştoc nu mai este angajatul termocentralei. „Nu facem nici o discriminare, asigurăm condiţii egale pentru toţi sindicaliştii. În ceea ce priveşte cererea de demisie, îl anunţ pe domnul Iştoc că nu îmi dau nici o demisie”, a declarat Florian Şandru, directorul Termocentralei Mintia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura