Categories: Actualitate

Un hunedorean și-a reclamat tatăl că l-a băgat în depresie

Bărbatul de lângă Deva susține că tatăl său vitreg l-a adus în pragul disperării din cauză că nu a reparat acoperișul casei în care locuiesc, iar în camera sa curge apa de ploaie prin tavan și nu mai poate dormi din această cauză.
Și-a lovit chiar și mama din acest motiv, dar a cerut Judecătoriei Deva să emită și un ordin de protecție îm­potriva tatălui. „Reclamantul a soli­citat instanţei emiterea unui ordin de protecţie, prin care să se dispună pe o perioadă de 6 luni obligarea parâtului la păstrarea unei distanţe minime de 100 de metri faţă de reclamant şi faţă de domiciliul acestuia.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este fiul vitreg al pârâtului, care îl agre­sează psihologic”, se arată în dosar. Instanța de judecată a arătat că tocmai bărbatul care s-a dat vic­timă este cel care a declanşat cearta, com­portându-se violent faţă de mama sa. „Pârâtul nu l-a lovit, a in­tervenit doar verbal. Depresia sur­venită ca urmare a infiltraţiilor din tavan nu poate fi considerată violenţă psihologică din partea pârâtului nici dacă pârâtul ar lăsa intenţionat ta­vanul să se dete­rioreze”, se reține din soluția judecă­torului care a res­pins cererea ca neîntemeiată.
(M. Gânju)
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago