Categories: Sport

Un hunedorean merge la Mondialul de la capătul lumii

Ciprian Marinuţ

Rugbystul Cosmin Raţiu (foto) (32 de ani) din Lupeni este unul dintre jucătorii de bază ai echipei naţionale a României care participă la Campionatul Mondial din Noua Zeelandă.
Născut la Lupeni şi fost component al echipelor din Valea Jiului, Minerul şi Ştiinţa, Cosmin Raţiu joacă de nouă ani de zile la Dinamo Bucureşti şi este nelipsit de la lotul naţional. Rugbystul, care a evoluat un sezon (2006-2007) şi în Franţa, la Stade Montois şi a mai jucat la Campionatul Mondial din 2007, este mândria părinţilor săi. „Sunt foarte mândră de băiatul meu. A muncit mult şi a făcut numeroase sacrificii pentru a se menţine atâţia ani în arena performanţei. Uneori a fost obligat să stea departe de familie şi peste şase luni”, a spus mama sportivului, Maria Raţiu.

A învins două operaţii
Cu toate că a suferit în cariera sa două intervenţii chirurgicale la menisc, rugbystul din Valea Jiului a avut tăria să o ia mereu de la capăt. Drept răsplată pentru tenacitatea sa, Cosmin Raţiu, care e printre altele şi absolvent al Facultăţii de Drept, va evolua la Cupa Mondială din Noua Zeelandă, alături de elita din rugby-ul mondial. „E cea mai importantă competiţie de rugby din lume şi sper să nu dezamăgim şi să nu ne depăşească emoţiile la această ediţie. Obiectivul meu e să joc cât mai mult, pentru a arăta că nu m-am pregătit degeaba în aceste luni, de dinaintea Cupei Mondiale”, a spus Cosmin Raţiu.

 

Pretenţii minime
Naţionala României îşi propune să obţină cel puţin o victorie, din cele patru partide pe care la va susţine în faza grupelor. „Primul meci, cu Scoţia, este foarte important. Este o echipă din top, dar sperăm să facem un meci foarte bun cu ei. În orice meci vom intra pe teren la această Cupă Mondială cu obiectivul de a câştiga. Fiecare echipă de la Cupa Mondială este pregătită foarte bine, aşa că nu putem spune că există o favorită certă. Cele mai la îndemână formaţii sunt Georgia şi abia apoi Scoţia, dar să nu uităm că e singura echipă din Europa care în meciurile de pregătire a învins un adversar din emisfera sudică”, au afirmat oficialii tricolorilor.
Echipa naţională de rugby a României va debuta la Cupa Mondială din Noua Zeelandă pe 10 septembrie, în compania reprezentativei Scoţiei. Din grupa tricolorilor mai fac parte Argentina, Anglia şi Georgia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a încercat să cum­pere niște voturi de…

2 ore ago

ADR Vest: Urgența din Deva, exemplu de bune practici la nivelul Regiunii Vest

Șeful județului a vizitat, ieri, noua Uni­tate de Primiri Urgențe a Spitalului Jude­țean de Urgență…

2 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa pe care o conduce a reușit o…

2 ore ago

Bulina neagră

Silviu R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, după ce a…

2 ore ago

Protest AUR la Deva

Câteva sute de membri şi sim­pa­tizanţi ai Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), filiala ju­de­ţeană…

2 ore ago

Vața de Jos: Investiții cât pentru 10 comune, la un loc

Magdalena Șerban Cu proiecte care însumate depă­șesc 27 de milioane de euro, bani câștigați prin…

2 ore ago