Actualitate

Un hunedorean băut la volan şi fără permis a încercat să scape cu fuga

Ieri, duminică, în jurul orei 01.30, poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pe str. Cerbului, din municipiul Hunedoara, autoturismul condus de un hunedorean de 20 de ani.
Încercând să se sustragă controlului, acesta a rulat aproximativ 20 metri în marşalier, avariind un autoturism parcat, după care a fugit printre blocuri, abandonând maşina. Au fost alertate patrulele de ordine publică, în aproximativ 30 de minute, reuşindu-se prinderea fugarului şi conducerea acestuia la sediul Poliţiei.
În urma testării, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0.54mg/l, alcool pur în aerul expirat. De asemenea, poliţiştii au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere. Tânărul a fost condus la UPU Hunedoara, unde a refuzat prelevarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale. (M.Crivăţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura