EvenimentFlash

Un hoţ recidivist din Petroşani a dat lovitura taman la Direcţia de Taxe şi Impozite a Primăriei Deva

Mircea Crivăţ

Luni, în jurul orei 13.30, un hoţ a intrat în imobilul Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale a Primăriei municipiului Deva, pus pe furat. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, recidivist, cu experienţă în astfel de infracţiuni, a observat că şefa Direcţiei respective, Carla Popa, tocmai ieşise din birou şi, profitând de acest moment, n-a mai stat pe gânduri şi a acţionat rapid. A intrat în biroul acesteia şi, cum nu era nimeni în încăpere, a furat telefonul lăsat de aceasta pe birou şi a ieşit repede din incinta clădirii.
Dar cum toate spaţiile din instituţie sunt supravegheate video, acţiunea şi imaginea hoţului au fost, fireşte, înregistrate de camerele de supraveghere din biroul directoarei şi din anticameră. În cel mai scurt timp de la producerea furtului, angajaţii direcţiei au anunţat poliţia, iar pe reţelele de socializare au fost distribuite fotografii ale hoţului. Poliţiştii au reuşit în mod operativ să pună mâna pe el şi, în final, să recupereze tot prejudiciul.

Au acţionat cu promptitudine
„Totul a durat în jurul a două minute. Pe imaginile de pe camerele de supraveghere se observă cum bărbatul intră în birou, se uită peste tot, apoi iese afară şi intră iar, ia telefonul şi pleacă. Hoţul a acţionat rapid, dar şi poliţiştii deveni au fost extrem de operativi, l-au prins repede pe individ şi mi-au recuperat până seara telefonul, vândut de acesta unui cetăţean din Brad. Drept pentru care ţin să le mulţumesc şi pe această cale”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN Carla Popa, directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Deva.
Hoţul, pe nume Ioan Sebastian Revitea (foto), este din Petroşani, recidivist cunoscut ca având un cazier impresionant, cu numeroase infracţiuni de furt, a fost eliberat din penitenciar la începutul lunii februarie. „Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un bărbat de 42 de ani, din Petroşani, pentru infracţiunea de furt calificat. În data de 25 februarie, în jurul orei 13:30, a pătruns fără drept într-un birou aparţinând Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Deva, de unde, profitând de faptul că nu se afla nimeni, a sustras un telefon Iphone 7 Plus, care aparţinea unei angajate a acestei instituţii, cauzând un prejudiciu în valoare de 3.900 de lei. Cel în cauză a fost depus în arestul Poliţiei Deva, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva”, a declarat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Ieri, procurorul care a preluat acest dosar a dispus cercetarea lui Ioan Sebastian Revitea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura