Categories: Actualitate

Un hoț prost! Avea și fotografie pe Whatsapp

Infractorii au noi strategii prin care să distragă atenția polițiștilor de la obiec­tivele pe care urmăresc să le atace. Unul dintre ei sună la Serviciul de ur­gență 112 și anunță derularea unei infracțiunii într-o zonă opusă celei în care hoții operează.

A sunat la 112
Metoda este folosită deja de ceva vreme în mai toată Valea Jiului, pentru că indivizii știu că polițiștii sub obligați să dea curs sesizării, iar numărul de echi­pa­je este mic. Așa a procedat și un individ din Vulcan, acuzat de furt calificat. ”Pen­tru a distrage atenția echipajului de po­li­ție, care se afla staționat în apropierea Barului Cromatic, inculpatul a efectuat un apel la 112 de pe numărul de telefon personal, prezentându-se sub un nume fictiv și a sesizat aspecte false, respectiv că ar fi un furt în desfășurare la o ali­men­tară din cartierul Sohodol (…) Apoi, el a forțat rama unui geam termopan și a pă­truns în interior, iar din sertarul mo­bi­li­e­rului barului a sustras suma de apro­xi­mativ 5.000 de lei, părăsind incinta după aproximativ două minute, escaladând același geam”, se arată în dosarul ins­tru­mentat de Parchetul de pe lângă Jude­cătoria Petroșani. Polițiștii l-au găsit repede pe hoț după ce au luat numărul cu care s-a apelat la 112, l-au băgat în aplicaţia Whatsapp, iar apelantul, cel care era și spărgătorul, avea chiar și foto­grafie de profil. Tânărul în vârstă de 20 de ani, din Vulcan, a fost condamnat de Judecătoria Petroșani la 2 ani în­chi­soare, pedeapsă executată în regim de detenţie. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Călan au identificat și reținut un tânăr bănuit de tentativă la tâlhărie calificată

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…

2 zile ago

Bărbat de 39 de ani din Uricani, condamnat la închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…

2 zile ago

„Marea reformă” a lui Ilie Bolojan începe să se prăbușească în instanță

👨‍⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…

2 zile ago

Peste 100 de polițiști și jandarmi mobilizați pentru găsirea unui minor de 11 ani, din Petrila, plecat voluntar de la domiciliu

În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…

3 zile ago