Un bărbat de 58 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi înşelăciune.
Poliţiştii precizează că bărbatul, pe nume Titus Jelea, a înşelat mai mulţi bătrâni, minţindu-i că are „relaţii la bancă“, pentru a le lua mai apoi banii. Astfel, în trei cazuri, bărbatul le promitea vârstnicilor că, datorită relaţiilor pe care le are la bancă, îi poate ajuta să-şi salveze economiile, după ce îi inducea în eroare cu privire la faptul că se vor „schimba banii“. După ce reuşea să le câştige încrederea, bătrânii fie îi ofereau de bună voie sumele de bani, fie acesta observa unde îşi ţin economiile şi, profitând de neatenţia lor, le fura banii. Poliţiştii au stabilit că prejudiciul total se ridică la aproximativ 100.000 de lei, totodată, existând probe că a comis fapte similare şi în alte localităţi, pe raza judeţelor Alba şi Hunedoara. Iniţial, Titus Jelea a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. De-a lungul anilor, escrocul s-a specializat în a-i înşela pe bătrânii de peste 80 de ani, având antecedente penale. (A. Nedelcoff)
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…