Categories: ActualitateFlash

Un escroc care înşela bătrâni, băgat după gratii

Un bărbat de 58 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi înşelăciune.
Poliţiştii precizează că bărbatul, pe nume Titus Jelea, a înşelat mai mulţi bătrâni, minţindu-i că are „relaţii la bancă“, pentru a le lua mai apoi banii. Astfel, în trei cazuri, bărbatul le promitea vârstnicilor că, datorită relaţiilor pe care le are la bancă, îi poate ajuta să-şi salveze economiile, după ce îi inducea în eroare cu privire la faptul că se vor „schimba banii“. După ce reuşea să le câştige încrederea, bătrânii fie îi ofereau de bună voie sumele de bani, fie acesta observa unde îşi ţin economiile şi, profitând de neatenţia lor, le fura banii. Poliţiştii au stabilit că prejudiciul total se ridică la aproximativ 100.000 de lei, totodată, existând probe că a comis fapte similare şi în alte localităţi, pe raza judeţelor Alba şi Hunedoara. Iniţial, Titus Jelea a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. De-a lungul anilor, escrocul s-a specializat în a-i înşela pe bătrânii de peste 80 de ani, având antecedente penale. (A. Nedelcoff)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A învățat din gre­șelile trecutului și pare gata de revanșă. A văzut că strategia ad­versarilor…

7 ore ago

Bulina albă

Victor Igărelu din Petroșani, multiplu medaliat Pentru obținerea medaliei de bronz la Campionatul European de…

7 ore ago

Bulina neagră

Gavril B. din Lupeni, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată într-un nou dosar…

7 ore ago

Copil de 9 ani la volan, tatăl filma totul

Individul și-a lăsat și chiar în­cu­rajat copilul minor să conducă un autoturism pe drumurile publice.…

7 ore ago

Spirit civic demn de apreciat: portofel cu peste 2.000 de lei, restituit proprietarului

Recent, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 56 de…

7 ore ago