Categories: EvenimentFlash

Un deţinut de la Bârcea Mare a evadat

Loredana Goangă

Un deţinut, în vârstă de 21 de ani, încarcerat la Penitenciarul Bârcea Mare, a părăsit punctul de lucru, unde se afla împreună cu alţii la cules de afine.  
Ieri, în jurul orei 13,40, Inspectoratul Judeţean Hunedoara a fost sesizat cum că un deţinut care era încarcerat la Penitenciarul Bârcea Mare, a fugit de la punctul de lucru, din comuna Beriu. Imediat, poliţiştii şi angajaţii de la Bârcea Mare au acţionat, iar „pentru găsirea lui s-au format patru sau cinci echipe de poliţişti, fiecare având câte un coordonator şi s-a lărgit raza de căutare”, precizează Florin Berar, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.
Deţinutul evadat se numeşte Sandu-Ioan Stan (foto) şi are de ispăşit o pedeapsă cu închisoarea de patru ani şi nouă luni, în regim semideschis, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. El nu se află la prima infracţiune, fiind recidivist.
Conform lui Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul de Poliţie Hunedoara „poliţiştii au activat un plan de acţiune în vederea depistării deţinutului, faţă de care s-a solicitat darea în urmărire naţională şi în consemn la frontieră. În vederea capturării acestuia, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice, în cooperare cu echipele de căutare formate din personalul penitenciarului şi jandarmi.”
Sandu-Ioan Stan este din comuna Lăpugiu de Jos, are 1,62 m înălţime, ochi căprui, corpul atletic şi era îmbrăcat într-un tricou de culoarea crem, blugi şi o bluză de trening. Cine poate furniza informaţii utile pentru depistarea acestuia este rugat să apeleze numărul de urgenţă 112.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Se intoarce el singur inapoi cand i se face foame, ca pe aici nu gaseste lebede sa manance, sta 2-3 zile acasa si el, mai face 4-5 puradei cu pirandele si gata, revine la mancare si cazare gratis, ca trebuie sa fie prost sa nu revina, si tiganii sant ori ce...doar prosti nu !

  • Si unde a fost dus la munca , "IN FOLOSUL COMUNITATII ???" Ha Ha Ha
    ba nu , La munca in folosul ...
    Viata, in Romanica bate filmul, ba chiar filmul american.
    Si inspectia judiciara ce pazeste.

    Mai nou ducem detinuti la ... "cules de afine" ???

  • Pana gasiti tiganul bagati-l pe incompetentul ala de l-a scapat in locul lui ca sa fie numarul complet.ma infior cand ma gandesc ce burtosi sunt paznici pe la penitenciare e o afacere de familie deja sa te amgajezi pe acolo

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago