ActualitateFlash

Un cioban din Săuleşti şi-a pus poartă pe un drum public, cu acordul primăriei

Natalia Bumbac

Un agricultor din Săuleşti, Adrian Maniu (în foto), se află în mare încurcătură. Nu poate ajunge cu utilajele la parcelele de teren pe care le-a arendat, din cauză că drumul de acces a fost blocat de o poartă pusă de un bărbat care are curtea în vecinătatea drumului. Cazul a ajuns în atenţia autorităţilor locale, însă s-a soluţionat în defavoarea lui. Aşa că Maniu s-a decis să facă publică toată această tărăşenie cu poarta buclucaşă, spunând că niciunde nu s-a mai văzut să pui o poartă pe un drum public.

”O poartă mai mare nu s-a găsit?”
Cu trei ani în urmă, Adrian Maniu a arendat circa 40 de hectare de teren, în capătul localităţii Săuleşti, dinspre Aeroport. La intrarea pe drumul de acces către parcele era o poartă din lemn, încropită de Ilie Mihăilă, un crescător de ovine din localitate, a cărui curte este lângă drum. A înlăturat-o, însă, în locul ei, cu acordul primăriei, a răsărit o altă poartă, din plasă metalică. Esenţa problemei nu ar fi poarta în sine, ci mărimea ei, spune Maniu. Poarta are patru metri, în condiţiile în care distanţa între limitele celor două proprietăţi învecinate cu drumul este de aproape 10 metri. Ceea ce ar permite accesul cu combina sau TIR-ul. ”Nu aş avea nimic împotrivă dacă poarta ar avea 10 metri, la fel ca lăţimea drumului. Am fost nevoit să arendez un hectar, pe care să-l folosesc ca drum, neavând o altă intrare. Însă, nu puteam intra după ploaie pe acel teren. Riscam să afund utilajele în pământ. Acest drum este pietruit şi s-ar putea circula pe orice vreme. Am nevoie să intru cu combina, cu TIR-ul, dar nu pot”, ne-a spus Adrian Maniu.
Pe lângă problema porţii, drumul a fost năpădit de buruieni şi lăstăriş, care au crescut în voie. Maniu a mai spus că ar fi necesară o intervenţie a Primăriei Simeria, de care aparţine Săuleştiul, pentru ca lucrurile să fie puse în ordine, inclusiv drumul să fie curăţat. Maniu nu este singurul localnic încurcat de poarta ciobanului. Ion Meda, care are şi el un teren în acea zonă, ne-a spus că şi el este împotrivă să fie o poartă la intrarea pe drum.

”Nu vă atingeţi de ea!”
Ilie Mihăilă era în curtea sa atunci când am mers la faţa locului. Văzându-ne lângă poartă, de la distanţă ne-a atenţionat să nu ne atingem de ea. După care, între Maniu şi Mihăilă a urmat un schimb de replici tăioase. Fiul ciobanului a venit să ne explice că poarta a fost pusă cu acordul vecinilor, de la care a strâns semnături. Tot el a arătat că are aprobare de la primărie să monteze poarta, pentru a proteja roadele pământului de hoţi şi animale. Tânărul a mai spus că nu este singurul drum de acces la parcelele lucrate de Maniu, îndemnându-l pe agricultor să ocolească mai mulţi kilometri pentru a ajuge la tarlale.
De remarcat ar fi că nu este singurul drum pe care ciobanul l-a blocat. Acesta şi-a construit staulul pentru oi pe şoseaua principală care traversează Săuleştiul şi duce la Aeroport. Cei care vor să treacă prin zonă trebuie să ocolească saivanul şi staulul prin câmp.

”Voi reanaliza situaţia”
Primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu, se afla în concediu atunci când l-am contactat pentru a ne oferi un punct de vedere faţă de situaţia din Săuleşti. Acesta a afirmat că le-a permis oamenilor care i-au cerut să pună poarta, dând de înţeles că a vrut să împace şi capra şi varza. ”Am primit o cerere de la 10 – 12 persoane să fie repusă poarta, care era de vreo 15 ani. Au fost acolo specialişti de la Urbanism, au fost cei de la Poliţia Locală. Am analizat problema din punct de vedere administrativ şi le-am permis să o monteze. Oamenii mi-au spus că au nevoie de ea pentru a-şi proteja culturile de animale”, a declarat primarul Simeriei: Întrebat de ce nu le-a cerut să o facă mai lată, acesta a explicat că, în scriptele de la primărie, drumul are doar patru metri. Totuşi, ale cui sunt fâşiile de teren dintre drum şi proprietăţile oamenilor, cele care fac diferenţa între dimensiunea porţii de patru şi distanţa de 10 metri dintre gardurile oamenilor, acesta a dat de înţeles că ar fi ale nimănui. La final, edilul a spus că va reanaliza situaţia atunci când revine din concediu. Despre staulul pentru oi construit peste şosea a afirmat că i-a spus lui Mihăilă să desfiinţeze construcţia, dându-i un termen până la care ar trebui să se conformeze.
Din câte am aflat, poarta a fost pusă cu 15 ani în urmă, pe vremea când pe cealaltă parte a drumului era imaş, acum fiind construite mai multe case. Oamenii îşi lăsau animalele şi păsările libere pe imaş şi ca să nu ajungă pe tarlalele oamenilor au îngrădit drumul, obicei la care nu au mai putut renunţa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura