Politica si administratie

Un candidat independent pentru Primăria Sarmizegetusa

Locuitorii comunei Sarmizegetusa se vor afla în faţa unei decizii importante, în data de 27 iunie, când se vor desfăşura alegerile locale parţiale. Florin Delinescu (foto) intră în lupta electorală din postura de candidat independent.

Activitate extinsă
„M-am hotărât să candidez pentru funcţia de primar al comunei Sarmi­ze­ge­tusa! Mi-am asumat acest rol, deoarece sunt capabil să ofer acestei minunate co­munităţi o şansă la dezvoltare şi la ieşire din anonimat. Sarmizegetusa este pe cât de cunoscută la nivel naţional, pe atât de ră­masă în urmă în ceea ce înseamnă dez­voltarea şi realizarea potenţialului comu­nei. Drept dovadă, stă activitatea mea ex­tinsă ca persoană fizică implicată care este recunoscută şi apreciată în comună. Oa­menii care mă cunosc, pot aprecia just aceste lucruri. Avem cu toţii la îndemână ex­emple de comune din ţară bine ad­mi­nis­trate, unde standardele de viaţă sunt similare celor din zonele rurale din statele europene. Aceste lucruri se datorează ad­ministraţiilor locale competente. Putem face şi din Sarmizegetusa o comună exem­plu, iar totul stă în puterea şi determinarea noastră”, spune Delinescu.

Recompensat
„Le cer oamenilor să-mi acorde sprijinul lor la alegerile din 27 iunie, ca să putem con­strui împreună o comunitate em­ble­matică în Ţara Haţegului.În trecut, am fost angajat al Muzeului de Arheologie Sarmize­getusa din 1994 până în 2013 când, în urma unor decizii anterioare regretabile, mi-am dat demisia pentru a nu asocia numele instituţiei de numele meu.În pe­rioada 2000 – 2017 am fost administrator al pensiunii Ulpia Traiana, printre primele pensiuni clasificată şi acreditată ecoturistic din Ţara Haţegului. În 2015 am fost re­com­pensat pentru activitatea mea de admi­nistrator de pensiune şi ghid turistic cu diplome de excelenţă din partea site-ului de turism ,,Am fost acolo”.
Din 2003 până în 2015 am participat voluntar, alături de studenţii şi profesorii Universităţii Bucureşti, la înfiinţarea şi continuarea unor activităţi specifice a Geo­parcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, fiind până în 2013 şi sub contract pe perioade delimitate cu Universitatea.Din 2015 până în 2020, alături de Dacian Munteanu şi Laura Vesa am realizat Muzeul Legendelor Haţegane, muzeu care a funcţionat ultimii 4 ani în Sarmizegetusa. Am depăşit 1.000 de ore de voluntariat în ultimii 20 de ani realizând, printre alte activităţi ale Geo­par­cului, finanţarea şi marcarea de trasee turistice în Ţara Haţegului cât şi Casa Vul­canilor la care am fost meşterul principal alături de Cristian Ciobanu şi voluntarii Geoparcului” a adăugat candidatul inde­pen­dent pentru funcţia de primar al co­munei Sarmizegetusa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura