Comunitate

Un apreciat medic brădean a decedat din cauza COVID-19

O persoana tine in mana o lumanare aprinsa, in noaptea de Inviere, la Catedrala Mitropolitana „SF.Parascheva” din Iasi, duminica, 5 mai 2013. LIVIU CHIRICA / MEDIAFAX FOTO

Un apreciat medic din municipiul Brad a murit după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Marinela Feier (70 de ani) de la Spitalul Municipal Brad, a decedat în cursul serii de luni la un spital din Cluj-Napoca.

”Din nefericire, doamna doctor Marinela Feier, medic la Spitalul Municipal Brad, după o lungă suferinţă la secţia ATI a unui spital clujean, a pierdut, în seara zilei de 27 aprilie, lupta cu necruţătorul COVID-19. A fost un om deosebit şi un profesionist desăvârşit, dar mai ales un om care a iubit mult oamenii! Bunul Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace“, a scris primarul din Brad pe pagina sa de Facebook.
Medicul Marinela Feier avea doctoratul în medicină, a doua specializare ca gastroenterolog şi ar fi urmat să iasă la pensie la 1 mai. A condus secţia Medicină Internă la spitalul din Brad până la vârsta de 65 de ani, iar pentru că avea doctoratul în medicină, a putut să-şi continue activitatea până la 70 de ani. Acesta este al treilea caz în care un medic din ţara noastră îşi pierde viaţa din cauza noului coronavirus. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura