Categories: Actualitate

Un apel la numărul unic de urgență 112, în după-amiaza zilei de 5 ianuarie a.c., a semnalat prezența unui urs în zona telecabinei de pe pârtia din stațiunea Straja, U.A.T. Lupeni.

Jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Straja s-au deplasat de urgență la fața locului. Aici au identificat doi tineri care, în timp ce voiau să se deplaseze din zona telegondolei către autoturismul personal, au observat animalul și, speriați, și-au abandonat echipamentele de schi.

Jandarmii au recuperat echipamentele și i-au condus pe cei doi turiști în siguranță la mașină. Ulterior, a fost constituită echipa de intervenție, fiind desfășurate acțiuni de îndepărtare a animalului prin mijloace acustice și luminoase, precum și patrulări în zonă împreună cu paznicul de vânătoare.

Totodată, a fost informat administratorul pârtiei pentru intensificarea măsurilor de siguranță, la fața locului a fost direcționat un echipaj SMURD, iar I.S.U. Hunedoara a emis mesaj Ro-Alert.

Măsurile preventive sunt menținute pentru a elimina orice risc pentru populație. Reamintim cetățenilor ca, în cazul observării animalelor sălbatice în zone turistice, să apeleze 112 și să nu se apropie de acestea.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cafteala e ruptă din Rai și-au zis niște pur­tători de pulan din estul regiunii cu…

27 de minute ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, alpinist reputat din Petroșani Pentru că a reușit să cucerească cel mai înalt…

28 de minute ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Petrila Pentru că a fost condamnat la șase luni de închisoare pentru…

29 de minute ago

Intervenții pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara

Operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat continuu pe parcursul ultimelor 24…

29 de minute ago

Un microbuz cu opt pasageri s-a răsturnat la Călan

Un microbuz în care se aflau opt per­soane s-a răsturnat, miercuri di­mi­neaţa, în afara părţii…

35 de minute ago

Adolescentă atrasă într-o rețea de trafic de droguri

Adolescenta a fost atrasă în re­țeaua de trafic de droguri și de­ter­minată să vândă droguri…

37 de minute ago