Categories: Actualitate

Un an și jumătate de închisoare pentru că a amenințat nouă polițiști

Deși era în inferioritate numerică, individul i-a ținut în șah pe polițiștii din Petroșani, toți declarând că s-au temut că ar putea fi răniți de inculpat. ”Pe toți nu vă pot tăia, dar pe unul din voi tot îl tai”, a fost amenințarea care i-a făcut pe procurori să-l învinuiască pe petroșănean de ultraj.
Conform anchetei, totul a plecat de la o minoră fugită dintr-un centru de plasament din Orăștie, adolescentă cu care petroșăneanul avea o relație. „Din cuprinsul acelorași declaraţii, rezultă că în momentul în care organele de poliție au solicitat predarea minorei, inculpatul a devenit agresiv verbal, se tot plimba prin locuinţă uitându-se în jur şi le-a adresat lucrătorilor de poliție prezenți la fața locului amenințări cu acte de violență, afirmând „degeaba aţi venit atâţia poliţişti, pe toţi nu pot să vă tai, dar pe unul din voi tot îl tai.” Persoanele vătămate au arătat, că, deşi se aflau în superioritate numerică, ameninţarea inculpatului le-a creat o stare de temere, întrucât inculpatul este cunoscut ca o persoană agresivă şi exista posibilitatea în orice moment ca acesta să-l rănească pe vreunul din­tre ei”, se arată în dosarul solu­țio­nat la Judecătoria Petroșani. Bărbatul în vârstă de 39 ani nu a recunoscut co­miterea faptelor şi a susţinut în mod constant faptul că nu a adresat a­me­nin­ţări persoanelor vătămate, ci aces­tea au fost adresate altor persoane. A fost condamnat la un an și jumătate de în­chisoare cu suspendare, dar sen­tin­ța nu este definitivă. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Umblă vorba prin târg că șeful unei struc­turi de mediu ar fi fost sacrificat din…

6 ore ago

Bulina albă

Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…

6 ore ago

Bulina neagră

Vasile C., din Vulcan. Pentru că este acuzat că a înșelat 11 persoane și a…

6 ore ago

Curtea de Apel trimite dosarul crimei din Vulcan spre rejudecare

Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu han­di­cap, criminalul din municipiul…

6 ore ago

Un bărbat din Sibiu, reţinut după ce ar fi distrus geamurile de la uşa sediului PNL Deva

Un bărbat de 43 de ani, din mu­ni­ci­piul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…

6 ore ago

Investiții de 1,2 milioane de euro pentru școala din Gurasada

Magdalena Șerban ADR Vest este poarta spre in­ves­tițiile mari pe care administrațiile pu­blice locale au…

6 ore ago