Categories: Sport

Un „romantic” a zburat peste legea „campionilor bogaţi”

Ciprian Marinuţ

Aeromodelistul junior Darius Şerban, de la Aurul Brad, a câştigat etapa de Cupă Mondială de la Salonta, cu un model mecanic de 450 de euro, în faţa a peste 60 de seniori şi juniori din România şi Ungaria, care au concurat cu modele electronice de peste 1.500 de euro.

Triumful talentului

Sportul a devenit o industrie, iar cluburile bogate care cumpără talente şi investesc în cercetare şi echipamente performante sunt de regulă campioane. Evident că, în sporturile tehnico-aplicative, precum aeromodelismul, componentele electronice foarte scumpe utilizate în construcţia modelelor sunt în mare măsură „chei” ale succesului echipelor sau sportivilor bogaţi. Şi totuşi, Darius Şerban, de la Aurul Brad, a demonstrat că există şi „campioni romantici”, adevărate excepţii de la regula „campionilor bogaţi”. Concurând cu un model mecanic, ce costă doar 450 de euro, Darius Şerban a ocupat locul întâi în proba de planor F1 profesional din etapa de Cupă Mondială, desfăşurată în week-end, la Salonta, deşi a avut ca adversari peste 60 de juniori şi seniori din România şi Ungaria, cu modele mult mai scumpe, de până la 1.500 euro. Antrenorul Adrian Maxim crede că victoria sportivului său în faţa unor adversari de top mondial, este rodul talentului şi al pasiunii. „Performanţa lui Darius a surprins pe toată lumea, mai ales că Ungaria, care a fost campioană mondială în 2007, a participat la competiţie cu loturile naţionale. Toţi se uitau la final cu nedumerire la modelul mecanic şi ieftin al lui Darius, care a zburat mai sus şi mai mult timp, la cele două baraje, decât modelele electronice şi scumpe ale lor. Explicaţia succesului e oferită de tehnica lansării, de reglajele perfecte, de pregătirea fizică excelentă şi de pasiunea şi dragostea pentru aeromodele”, a spus Adrian Maxim, care e şi antrenorul lotului de juniori al României. „Acest rezultat de excepţie al lui Darius îmi dă curajul să afirm că sportivul are şanse să fie pe podium la Campionatul Mondial al Juniorilor, care va avea loc în august, la Salonta”, a completat Adrian Maxim.

Şi viitorul sună bine

Aeromodeliştii de la Clubul Copiilor Brad şi Clubul Copiilor Hunedoara au fost pe val şi la „Cupa Crisius”, desfăşurată la Chişinău Criş, cu o zi înaintea etapei de Cupă Mondială de la Salonta. Componenţii echipei de juniori mici a brădenilor au câştigat două medalii în competiţia individuală şi locul doi la echipe în probele de aeromodelism şi trei medalii de aur în concursul de zmee. „Nicolae Onea a obţinut locul I la planor F1, iar Andrei Aprodu a fost pe trei la planor F2. Darius Şerban, care a concurat pentru C.C. Hunedoara, a luat locul doi la aeromodele radiocomandate. La echipe, C.C. Brad a fost pe locul doi, iar C.C. Hunedoara pe poziţia a treia. La zmee, aeromodeliştii de la C.C. Brad au câştigat aurul atât la acrobaţie, cât şi la durată şi echipe”, a precizat Adrian Maxim.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

o oră ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

o oră ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

o oră ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

o oră ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

o oră ago