Categories: Sport

Ultraşi duri, dar cu umor

Membrii Peluzei Nord Hunedoara au suplimentat protestele prin banere şi scandări la adresa şefului Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, printr-un afiş special, similar celor din vestul sălbatic. Astfel, „Mitică” este prezentat ca un răufăcător dat în urmărire generală pe teritoriul judeţului Hunedoara, pentru care se oferă recompensă. Afişul a fost lipit pe zidurile stadionului „Michael Klein” şi a împânzit oraşul Hunedoara, iar „Mitică” este căutat „viu sau mort”, pentru că ar fi vinovat de: privatizarea frauduloasă a fotbalului românesc, constituirea unui grup infracţional şi reintroducerea cenzurii pe stadioanele din România. Recompensa promisă de fani celor care-l scot pe Mitică de la preşedinţia LPF este renaşterea fotbalului românesc.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

34 de minute ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

22 de ore ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

o zi ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

o zi ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

2 zile ago