Categories: Fara bascalie

Ultima soluţie: să ne cumpărăm elicopter!

Are poporul ăsta o vorbă legată de avioane, care se poate aplica, fără mari transformări, şi la elicoptere: „…din avion nu se vede!” După cum probabil ştiţi, se leagă de imperfecţiuni–las-o aşa, că… din avion nu se vede! Până la strategia naţională „merge şi aşa”, nu mai e decât un pas! Tocmai de aceea m-am bucurat nespus când l-am auzit pe preşedintele nostru spunând că de când este dumnealui şef de stat şi a ajuns să se plimbe, sau, mă rog, să călătorească cu elicopterul şi să-şi dea seama cât de frumoasă este România! Clişeul cunoscut–munţi înalţi, câmpii mănoase, ape limpezi şi repede curgătoare, castele şi palate! Ce nu ne-a spus domnul preşedinte este dacă a văzut cumva oamenii harnici şi veseli–pentru că, nu-i aşa, ăştia din avion nu se văd, după cum nu se văd nici salariile şi pensiile tăiate, nici benzina care ajunge un lux în singura ţară europeană care are (încă) propriile resurse de petrol şi gaze, nu se vede nici incompetenţa sau impostura, nu se văd nici autostrăzile–mai ales astea nu se văd, pentru că domnul Traian Băsescu ne-a spus, cu aceeaşi înţelepciune cu care ne-a anunţat că e frumoasă ţara din elicopter, că noi nu avem nevoie de autostrăzi, ci cel mult drumuri expres! Probabil că preşedintele a vrut să glumească, în stilul caracteristic. Numai că situaţia e departe de glume sau de previziunile lui Emil Boc, cele legate de ieşirea din criză. Mă întreb–oare domnul Boc e inconştient sau chiar crede ceea ce spune? Sub ce formă se manifestă ieşirea din criză, sub forma preţurilor care cresc efectiv de la o lună la alta, asemănător cu situaţia din anii ’90, pe care unii dintre dvs. şi-o amintesc? Preţul benzinei este atât de sus, încât în curând, elicopterul prezidenţial va fi în pericol de prăbuşire, dacă cumva pilotul nu-l ocoleşte din timp… Alimentele sunt pe acelaşi „trend ascendent”–ca să folosim o expresie dragă tehnocraţilor. Iar poporul, cel care într-adevăr din avion nu se prea vede, suferă de depresie, numărul sinuciderilor fiind aproape egal cu cel al deceselor din cauza accidentelor rutiere–ştire de ieri… O altă expresie cunoscută este cea conform căreia ar trebui să ne ridicăm deasupra greutăţilor, dar pentru asta, cred că ne-ar trebui elicopter.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Cu placere... O sa vad ce pile am sa ma angajez la vreo vama, am inteles ca intr-o saptamana iti faci bani de elicopter...

  • Pai,ce mare greutate domnule Gruian ?Parca Blaga,angajatorul sef are niscai rubedenii pe la Deva.Dar sincer nu aveti aptitudini de vames.Eventual sa platiti ulcelele sparte de altii.

  • Si tu esti un mizerabil. Ca sa te informezi , pentru tine trebuie sa fie ffff greu deoarece nu te interesezi de la sursa. La bugetari e batalie mare pentru scaune, deci venitul nu este de neglijat chiar daca este diminuat. Acuma vad cu ochii mei, deci nu exista posibilitatea sa ma insel, sau sa dezinformez. Luni , 07.03.2011 , la stirile realitatea s-a prezentat cazul unei directoare de gradinita, cu studii medii , care castiga 4500 de lei. Deci , sunteti jegosi ca umblati cu dezinformarea bietilor oameni pe care nu-i duce capul mai mult si care din pacate , sunt multi.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danit Buhaescu a incetat din viata. Dumnezeu sa il ierte.

6 minute ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

o zi ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago