Sport

UEFA a decis: Naționala de fotbal a României a câștigat cu 3-0 meciul cu Norvegia

Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a decis, miercuri, să acorde echipei României victoria la ”masa verde”, cu 3-0, în meciul cu Norvegia, din Liga Naţiunilor, care nu s-a disputat duminică seara la Bucureşti, a anunţat echipa scandinavă pe contul său de Twitter.

”Comisia de Disciplină a UEFA a analizat astăzi cazul meciului anulat dintre România şi Norvegia. UEFA a decis că Norvegia va pierde meciul cu 0-3, dar federația din Norvegia are la dispoziţie cinci zile pentru a solicita motivarea deciziei, după care va decide dacă va face apel”, se arată în comunicat.

Vă reamintim că meciul pe care Norvegia trebuia să îl joace duminică, la Bucureşti, cu România, în Liga Naţiunilor, a fost anulat după ce autorităţile sanitare norvegiene au împiedicat echipa reprezentativă să decoleze spre România, în urma unui test pozitiv la un jucător, Omar Elabdellaoui. Norvegia anulase şi partida amicală cu Israelul, de pe teren propriu, de săptămâna trecută, după un caz pozitiv în echipa israeliană.

În urma acestei decizii, situaţia în Grupa 1 a Ligii B este neschimbată, Austria a câştigat grupa, cu 13 puncte (a promovat în Liga A), urmată de Norvegia, 10 puncte, România, 8 puncte, şi Irlanda de Nord, 2 puncte (ambele obţinute cu România), care a retrogradat în Liga C.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura