„Activitatea companiilor este afectată de presiunea inflaționistă, de tensiunile dintre SUA și China, de efectele sancțiunilor economice împotriva Rusiei și de crizele multiple pe care UE le traversează. Am avut numeroase dezbateri în Grupul PPE din Parlamentul European despre tendința de suprareglementare pe care o manifestă Comisia Europeană. UE nu mai trebuie să legifereze, ci să se concentreze pe implementare. Întreaga legislație din Pachetul climatic, reglementările din Pachetul legislativ Fit for 55 și regulile noi cu privire la comerțul internațional sunt deja suficiente. Consider că inițiativa politică prin care se cere un moratoriu în procesul de reglementare este corectă”, a afirmat deputatul european. Potrivit lui Winkler, legislația trebuie să vină în ajutorul companiilor fără de care nu se pot implementa planurile de reducere a emisiilor cu efect de seră. ”Tranziția verde are nevoie de industria europeană și de intensificarea comerțului internațional. UE este lider global în privința inițiativelor referitoare la sustenabilitate și a luptei împotriva schimbărilor climatice. Pentru a avea succes în demersurile noastre trebuie să ne concentrăm în identificarea de parteneri globali și să creăm coaliții internaționale ale statelor democratice cu economii de piață care să își sincronizeze eforturile în acest sens. O Uniune Europeană în care competitivitatea se erodează și industriile se prăbușesc nu va fi în stare să parcurgă cu succes tranziția verde. UDMR, membră a PPE, militează pentru o tranziție justă. Nu acceptăm ca prețul acestei tranziții să fie suportat de oameni și familii”, a subliniat Iuliu Winkler.
Magdalena Șerban Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ…
Magdalena Șerban SCI 2000 este cel mai mare program de incluziune socială din România, fiind…
Magdalena Șerban Județul Hunedoara, în calitate de lider de parteneriat si Spitalul Județean de Urgență…
Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva, la deschiderea noului an școlar: „Educația este cea mai…
Am avut plăcerea de a fi, astăzi, printre copii, părinţi, bunici şi cadre didactice la…
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Deva au reținut pentru 24 de ore doi bărbați bănuiți…