Categories: Actualitate

Ucigaşul celor două surori din Balomir, trimis în judecată

Natalia Bumbac

Dosarul în care procurorii anchetează cazul celor două surori din Balomir omorâte cu bestialitate în propria locuinţă a fost trimis în judecată. Autorul faptelor, Ovidiu Dănuţ Drîngă (foto), este acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată.

Rămâne în arest preventiv
„Tribunalul Hunedoara a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a administrării probelor şi a actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii. Hotărârea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare”, a informat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Totodată, ieri, Tribunalul Hunedoara a dispus menţinerea lui Ovidiu Dănuţ Drîngă în arest preventiv, respingându-i cererea de înlocuire a acestei măsuri cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar şi în acest caz, inculpatul putând formula contestaţie.
Dublul asasinat al surorilor, ambele cu handicap locomotor, petrecut în satul Balomir în luna ianuarie 2016, a cutremurat întreg judeţul. Tânărul acuzat de omor şi tâlhărie calificată are 20 de ani, este din Sântămăria Orlea şi cunoştea foarte bine situaţia celor două femei. Din ancheta oamenilor legii a reieşit că mobilul crimei ar fi fost o sumă de 10.000 de lei pe care criminalul a găsit-o în locuinţa victimelor. Cele două surori, de 69, respectiv 72 de ani, au fost găsite moarte în propria lor casă de către un vecin. Cadavrele lor aveau urme vizibile de violenţă, femeile fiind lovite cu bestialitate de tânărul de 20 de ani, în special în zona capului, lovituri în urma cărora au decedat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

22 de ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

22 de ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

2 zile ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 zile ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 zile ago