Comunitate

UAMS Baia de Criș: Noi sărbătoriți în luna noiembrie

Magdalena Șerban

Cei găzduiţi de Unitatea de Asis­tenţă Medico-Socială Baia de Criş sunt sărbătoriţi de conducerea insti­tu­ţiei lunar, cu prilejul zilei lor de naş­tere. Privaţi de afecţiunea familiei, se bucură de fiecare astfel de clipă. La fel se întâmplă și în noiembrie.

Sufletul se vindecă prin oameni
„Este o zi ce aduce stare de bine în fiecare lună, per­soa­nele internate aici servind câte un pa­har de suc şi îndul­cin­du-se cu tort. În acest mod, marchează festiv ziua de naștere a sărbătoriților lunii. Pentru noiembrie, le sunt transmise gânduri bune şi cuvinte frumoase lui Anton Gheorghe, Traian Gheorghe, Elenei Jurca și lui Ștef Vilian. În ce ne privește, vom con­tinua seria lunară a acestui mic răsfăț. Din păcate, unii sunt mai puţini noro­coşi şi din nefericire taman la bă­trâ­neţe se dovedesc o povară pen­tru cei de care poate s-au ocupat chiar o viaţă întreagă. E nedrept, însă rolul nostru este de a le oferi nu doar strictul necesar, ci şi respect şi afec­ţiune. Îi felicit din nou și le doresc să­nă­tate deplină. Dumnezeu să-i ocro­tească cu puterea Lui Divină“, a trans­mis Diana Bulz (foto), managerul Uni­tăţii de Asis­tenţă Medico-Socială Baia de Criş, care a mai precizat că luna decembrie va fi și mai darnică, urmând marele Praznic al Crăciunului. Cât pri­veşte ca­pa­citatea de internare a ins­ti­tuţiei, este utilizată la nivel maxim la ora ac­tuală, existând şi dosare în aş­teptare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

După pandemie, ne sperie cu al Treilea Război Mondial! Șeful NATO, anunț apocaliptic

Secretarul general al NATO Mark Rutte a îndemnat statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice să-şi accelereze…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că la o unitate cu ha­la­te albe se lucrează de zor la…

2 zile ago

Cum s-au amenajat birourile administrative actuale de la spitalul județean. Cu implicare

Magdalena Șerban Fără sprijinul conducerii județene, Spi­ta­lul Județean de Urgență Deva nu ar fi ajuns…

2 zile ago

Bulina albă

Norbert Scarlat, de la Aeroclubul Teritorial Deva Pentru că a stabilit, împreună cu un coleg…

2 zile ago

Bulina neagră

F.G., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alte persoane,…

2 zile ago