Dacă deţineţi un cont pe Twitter şi nu reuşiţi să vă logaţi, înseamnă că sunteţi unul din sutele de mii de utilizatori la care compania a resetat parolele din greşeală.
Doar 1 la sută din utilizatori au fost afectaţi de eroarea programatorilor companiei şi au fost transmise mesaje către acei utilizatori pentru resetarea parolei. Conform celor de la Twitter, nu este vorba de o problemă de securitate, deşi în urmă cu ceva timp, compania avertiza utilizatorii cu privire la un atac asupra bazei de date, iar în acest caz, problema se rezolvă foarte simplu, prin schimbarea parolei.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…