Categories: Sport

Turul Ciclist al României

Ediţia din acest an a Turului ciclist al Ro­mâniei, cea cu numărul 53, va avea loc în perioada 8-13 septembrie, potrivit unui comunicat emis de Federaţia Română de Ciclism, fiind cel mai important eveniment sportiv internaţional din ţara noastră în 2020. Competiţia ciclistă este inclusă în calendarul competiţional al Uniunii Cicliste Internaţionale, la categoria 2.1.
Cursa îşi propune să alinieze la start apro­ximativ 20 de echipe de ciclişti ce vor par­curge un total de peste 800 km, tra­versând unele dintre cele mai specta­cu­loase zone ale României.
”Turul României se va desfăşura şi în acest an, deşi aveam emoţii legate de orga­nizarea acestuia, în contextul actual. Ediţia va fi una captivantă, dedicată, ca şi până acum, atât amatorilor de ciclism, cât şi pro­fesioniştilor din ţară şi din străinătate. Am pregătit un traseu spectaculos, în cinci eta­pe, care trece şi prin Transfăgărăşan. Ne dorim să promovăm România, dar ne pro­punem să încurajăm cât mai mult şi spiritul de echipă, forţa şi curajul în depăşirea pro­priilor limite. Îi aşteptăm, aşadar, pe toţi iubitorii de ciclism să ni se alăture în cea mai importantă competiţie de gen din Ro­mânia, unde sigur că ne vom întâlni res­pec­tând toate normele de igienă şi de sigu­ranţă impuse”, a declarat preşedintele Fede­raţiei, Eduard Novak, precizând că încă nu se ştie dacă se va putea organiza cursa cu spectatori.
Competiţia va avea la bază un set dedicat de norme sanitare şi va respecta toate reglementările medicale de prevenţie şi protecţie în vigoare, în contextul pandemiei de coronavirus, au precizat organizatorii.
Turul României 2020 va debuta cu o cursă-prolog în Timişoara, aceasta fiind urmată de cinci etape: Timişoara – Oradea, Oradea – Cluj-Napoca, Târgu Mureş – Lacul Sf. Ana, Braşov – (Transfăgărăşan) – Curtea de Argeş, iar etapa finală se va desfăşura la Bucureşti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

23 de ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

23 de ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

23 de ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

23 de ore ago