Categories: Sport

Turul ciclist al Franţei, reprogramat pentru luna iulie

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a anunţat prelungirea perioadei stării de urgenţă pe teritoriul ţării sale, lucru care a dat peste cap planurile organizatorilor Turului ciclist al Franţei.

Aşa că, organizatorii competiţiei cicliste internaţionale au fost obligaţi să amâne data de start a evenimentului sportiv, prevăzută la 30 mai până pe 25 iulie sau 1 august, în funcţie de evoluţia pandemiei şi de deciziile viitoare ale autorităţilor statului. Mai mult, informaţii din presa franceză dezvăluie eforturile oficialilor în a găsi soluţii pentru ca ediţia din acest an să nu se amâne pentru 2021, aşa cum s-a întâmplat cu alte evenimente de amploare, precum Euro 2020 şi Olimpiada de la Tokyo.
Deciziile se vor lua în contextul în care tot mai multe echipe de ciclism au recurs, în ultima lună, la tăieri mari salariale şi concedieri masive în staff-urile acestora.
În cazul Turului Franţei, amânarea pentru 2021 ar însemna practic anularea, întrucât programul nu permite disputarea a două tururi într-un singur an calendaristic, iar efortul fizic şi cel financiar pentru echipele participante ar fi unul uriaş, care ar schimba total ciclismul mondial.
Cu toate că siguranţa startului este pusă sub semnul întrebării, o reacţie concretă a avut-o în ultimele zile chiar Christian Prudhomme, director general al Tour de France încă din 2007, cel care a susţinut că „nu concepe Turul Franţei fără spectatori“.
Milioane de telespectatori ar fi privaţi de Marea Buclă (circa 12 milioane) sau spectatorii veniţi din Europa, special pentru a urmări cursa, dar şi bugetele echipelor participante ar fi afectate profund, deschizându-se astfel perspectiva sumbră a prăbuşirii economice a ciclismului, după cum apreciază istoricul competiţiei, Jean-Francois Mignot.
Cifra de afaceri a Turului Franţei a ajuns în ultimii 20 de ani de la 5 la 50 milioane de euro, iar o pauză forţată ar duce chiar la dispariţia unor echipe din WorldTour. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago