Sport

Turneu internaţional de lupte la Deva

Ciprian Marinuţ

Peste 200 de sportivi de la cluburi din România, Republica Moldova şi Germania şi-au anunţat participarea la ediţia inaugurală a competiţiei internaţionale de lupte libere, dotate cu trofeul „Cupa Cetate”. Concursul va demara azi şi se va încheia mâine, fiind găzduit de sala de gimnastică aerobică de la CNS „Cetate” Deva.

Concurs în premieră
Competiţia se adresează sportivilor cu vârste între 10 şi 15 ani, la feminin şi masculin, şi se află la prima ediţie cu participare internaţională. Pe lista cluburilor invitate se află Dinamo Bucureşti, CSS Hunedoara, CSS Petroşani, CS Inter Petrila, CSS Tg. Jiu, CSS Zalău, CSS şi CSM Reşiţa, CSS Motru, precum şi câte un club din Republica Moldova şi Germania. „Cu excepţia celor din Germania, care nu au confirmat încă participarea, celelalte cluburi se vor prezenta la start cu delegaţii numeroase, urmând să aibă sportivi la majoritatea categoriilor de concurs. În aceste condiţii, pe tabloul competiţional, vor fi peste 200 de luptători, iar concurenţa pentru primele locuri va fi acerbă. Trebuie precizat că din delegaţiile mai multor cluburi fac parte sportivi medaliaţi la campionatele naţionale sau la Cupa României”, a spus antrenorul Suraj Moravan, de la CNS CSS „Cetate” Deva. Concursul va debuta azi, cu şedinţa tehnică şi cântarul oficial, iar mâine, începând cu ora 9.00, va avea loc festivitatea oficială de deschidere, care va fi „colorată” cu demonstraţii de gimnastică şi cu prezenţa unor majorete.
Primii trei clasaţi de la fiecare categorie de greutate la „Cupa Cetate” vor fi răsplătiţi cu diplome, cupe şi medalii. Turneul este organizat de CNS CSS „Cetate” Deva, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura