ActualitateUltima Ora

Turist din Moldova, cu proteză la un picior, ajutat de salvamontişti

03 salvamontisti la StrajaMaximilian Gânju

Mare iubitor de schi, un turist din Republica Moldova aflat în vacanţă în Staţiunea Straja, a cerut ajutorul salvamontiştilor pentru a fi coborât de pe pârtie până la baza staţiunii.

Bărbatul a făcut mai multe ture de pârtie, chiar dacă are o proteză la unul dintre membrele inferioare. Chiar dacă stăpâneşte foarte bine schiul, omul şi-a dat seama că este prea epuizat şi ar putea să-i pună în pericol pe ceilalţi schiori dacă va încerca să coboare singur. Aşa că a cerut ajutor salvatorilor montani, care au plecat imediat după el şi l-au adus în siguranţă la baza pârtiei, în staţiune.    Salvamontiştii din Straja au fost plăcut surprinşi de educaţia turistului moldovean, care s-a gândit înainte de toate şi la siguranţa celorlalţi schiori aflaţi pe pârtie. “Un turist din Republica Moldova, mare iubitor de schi, a dorit să practice acest sport pe pârtiile din Straja, cu toate că la un picior are o proteză. În urma epuizării a solicitat echipa Salvamont, în vederea evacuării cu akya de pe domeniul schiabil. Respect pentru oameni cu aşa voinţă”, au spus salvatorii montani din Straja.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura