Tânărul a comis mai multe furturi pe raza județului Hunedoara. El a fost prins și plasat sub control judiciar. Ulterior a fost pus în libertate pe durata anchetei, dar a dat o altă spargere la doar câteva ore după ce a scăpat de măsura preventivă.
Cu o șurubelniță
Ajuns în fața unui procuror pentru a răspunde pentru infracțiunile de furt calificat, individul i-a spus senin că dacă va primi o sentință cu suspendare, pentru a avea bani ca să se întrețină, se va apuca de vândut droguri. Potrivit anchetatorilor, tânărul a spart cu o șurubelniță un automat de cafea din care a furat toți banii, dar și o autoutilitară a unui întreprinzător hunedorean.
Au bănuit că este nebun
Magistrații, întrucât pe parcursul cercetărilor a avut în mai multe rânduri o conduită inadecvată, au cerut efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice cu privire la individ, pentru a vedea dacă are discernământ. ”Deşi a beneficiat de clemenţă din partea organului de urmărire penală, inculpatul a ales să sfideze, în continuare, normele legale, iar prin prisma menţiunilor din cazierul judiciar şi a situaţiei sale locative, instanţa apreciază că inculpatul nu prezintă suficiente garanţii că la momentul plasării în libertate nu va reitera comportamentul infracţiunilor. De altfel, inclusiv eventuala supraveghere a sa de către serviciul de probaţiune competent ar fi dificilă, în condiţiile în care cu ocazia formulării cererilor de revocare a măsurii preventive inculpatul a susţinut că doreşte să se întoarcă în Italia. De asemenea, instanţa reţine că în cursul urmăririi penale, fiind întrebat din ce se va întreţine în viitor, inculpatul a declarat că din vânzarea drogurilor, pentru a putea părăsi ţara”, se mai arată în dosar. Judecătoria Deva l-a condamnat pe tânăr la o pedeapsă de doi ani și jumătate de închisoare cu executare. (M. Gânju)
Doi bărbați au fost reținuți de polițiști în urma unui conflict violent izbucnit în plină…
Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o…
Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…
Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…
V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…