Cei mai interesaţi
Tradiţionalul „trofeu” este acordat după criterii menite să atragă spre bibliotecă, spre lectură un număr cât mai mare de copii cărora dorim să le cultivăm dragostea faţă de cărţi.
Criteriul care a determinat decernarea premiilor micilor cititori a fost fidelitatea copiilor faţă de bibliotecă, fidelitate pe care am „măsurat-o” ţinând seama de numărul de împrumuturi de carte şi numărul de participări la activităţile bibliotecii. Am hotărât să-i premiem pe acei mici prieteni ai bibliotecii care ne-au trecut pragul de cele mai multe ori, care s-au arătat a fi cei mai interesaţi de cărţi, care au fost în permanenţă în legătură cu biblioteca. De aceea, acei copii care au venit cel mai des la bibliotecă, cei care au citit cel mai mult s-au dovedit a fi demni să primească premii.
Vor fi acordate trei premii şi zece menţiuni care-i vor recompensa pe cei mai fideli mici prieteni ai bibliotecii.
Festivitatea de acordare a „Trofeului Micului Cititor” va avea parte de un frumos spectacol artistic. Anul acesta, talentaţii artişti ai Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani au răspuns cu acelaşi entuziasm invitaţiei bibliotecii şi vor prezenta o fascinantă „Feerie a personajelor de poveste” (coordonator Laurenţiu Vlad) prin care cei mai îndrăgiţi eroi ai poveştilor vor prinde viaţă şi vor aduce emoţie şi bucurie în inimile celor prezenţi.
Mai trebuie spus că, încă de la intrarea în curtea bibliotecii, copiii vor avea surpriza să întâlnească câteva statui vivante care vor executa graţioase numere coregrafice şi vor interacţiona cu copiii (coordonatorul proiectului coregrafic este Mihai Alexandru).
La încheierea evenimentului copiii vor avea parte de surprize care, sperăm, îi vor bucura şi îi vor face să îndrăgească şi mai mult biblioteca.
Nu pot fi uitaţi profesorii care au îndrumat în fiecare zi copiii, le-au recomandat cărţi specifice vârstei şi i-au îndreptat spre bibliotecă. Pentru toate acestea, cadrele didactice merită mulţumirile noastre şi vor fi şi ele premiate.
Ioan Sebastian Bara, manager
La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…
În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
Panică mare în regiunea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de instituții…
Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…
De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…