Nicolae Gavrea
Ediţia a cincea a Trofeului Clubului de Şah Deva, competiţie tradiţională pentru mişcarea şahistă din judeţ organizată de clubul devean, a constituit un bun prilej de verificare pentru tinerii şahişti deveni înaintea participării lor la Campionatele Naţionale pentru copii, juniori şi tineret care încep la sfârşitul acestei luni.
În cadrul turneului open de şah clasic, care s-a desfăşurat la sediul Clubului de Şah Deva, cei mai buni copii legitimaţi la club au întâlnit în concurs inclusiv şahişti seniori, adică le-a fost testat nivelul de joc în condiţii dintre cele mai solicitante.
În turneul A de şah clasic, maestrul FIDE Iuliu Hegedus şi-a adjudecat trofeul oferit de organizatori, dar surpriza plăcută a fost evoluţia tinerei Medeea Francesca Maniul (13 ani), care a învins doi şahişti seniori şi a terminat concursul pe locul 2 din 12 participanţi.
La U-10 ani a câştigat Tudor Stănescu, cu 4 puncte (locul 4 la general), la U-12 ani Denis Furtună, cu 3,5 puncte (locul 5 la general), iar la U-8 ani Tudor Mihăescu-Duţă, cu 3 puncte (locul 9 la general). Aceştia, împreună cu Vlad Mihăescu-Duţă (10 ani) şi Medeea Maniul, vor reprezenta Clubul de Şah Deva la Campionatele Naţionale.
Un număr de 37 de copii sub 12 ani s-au înscris în Turneul B, care s-a jucat pe parcursul a cinci runde. În clasamentul general, pe primul loc a terminat Răzvan Răducu cu 5 puncte, urmat de Ana Maria Iordache, Vlad Chirilă, David Folţut, Mihnea Glodean şi Robert Chirilă, toţi cu câte 4 puncte, departajarea făcându-se în clasament la coeficient Buchholz. Toţi copiii prezenţi în concurs au fost răsplătiţi cu diplome de participare.
„Scopul acestui turneu a fost acela de a asigura o pregătire cât mai bună, în condiţii de concurs, şahiştilor care ne vor reprezenta la Naţionalele de copii şi juniori din luna aceasta. Timp de o săptămână, ei au jucat în compania seniorilor partide care le-au testat cunoştinţele şi forţa de joc, aşadar pot spune că din acest punct de vedere ediţia actuală a Trofeului Clubului de Şah Deva şi-a atins scopul”, a declarat la finalul competiţiei Cosmin Tătăruş, preşedintele Clubului de Şah Deva.
Campionatele Naţionale pentru copii, juniori şi tineret se vor desfăşura anul acesta la Călimăneşti-Căciulata în perioada 26 martie – 6 aprilie, pe categorii de vârstă de la opt la 20 de ani, şi vor cuprinde concursuri la şah clasic, şah rapid, blitz şi dezlegări.
Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…
I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Weekend de foc pentru polițiștii hunedoreni. Oamenii legii au aplicat măsuri drastice pe șoselele din…
Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…
O femeie din județul Hunedoara a fost la un pas de a pierde aproape 4.500…