Sport

Triumf devean în Serbia

Ciprian Marinuţ

Gimnastele junioare de la CNS CSS „Cetate” Deva au strălucit la competiţia internaţională „Memorial Laza Krstic – Marica Dzelatovic”, desfăşurată la Novi Sad, în Serbia, la finalul săptămânii. Devencele au cucerit 16 medalii, la trei categorii de vârstă, fiind cele mai medaliate dintre toate competitoarele din cele opt ţări participante.

Două vedete…

Ioana Teodora Crişan (categoria 11-13 ani) şi Ioana Nicoară (categoria 14-15 ani), ambele antrenate de Adela Popa şi Ioan Coroiu, au fost „starurile” competiţiei, întrucât au urcat pe podium în toate cele cinci probe la care au luat parte. Ioana Teodora Crişan s-a dovedit cea mai completă gimnastă a categoriei 11-13 ani, clasându-se pe primul loc în competiţia de la individual compus. Succesul din „proba regină” a fost completat cu medalii în toate cele patru finale pe aparate, după cum urmează: aur la sol, argint la bârnă şi paralele şi bronz la sărituri. La aceeaşi categorie de vârstă, Denisa Florea a obţinut medalia de argint la sol, iar clubul CNS CSS „Cetate” a fost stăpânul absolut al acestui aparat. Ioana Nicoară s-a clasat doar pe locul trei la individual compus, la categoria 14-15 ani, însă a fost la înălţime în finalele pe aparate. Nicoară a triumfat la bârnă şi paralele, cu exerciţii foarte bune, a luat argintul la sol şi a fost pe locul trei la sărituri. „Pentru Teodora Crişan, argintul de la bârnă este sub potenţialul ei, deoarece la toate concursurile de până acum, a avut doar medalii de aur la acest aparat. Ioana Nicoară a avut o evoluţie bună, reuşind să obţină numărul de medalii la care ne aşteptam. Dincolo de medalii, important este că fetele au acumulat experienţă internaţională şi au reuşit să se concentreze, chiar dacă organizatorii au avut unele minusuri la capitolul timpului alocat pentru încălzire”, a spus Ioan Coroiu, unul dintre antrenorii care le-a însoţit pe gimnaste la competiţia din Serbia.

… două speranţe

Palmaresul clubului devean a fost îmbunătăţit de reuşitele mezinelor Georgiana Vieru şi Denisa Golgota, antrenate de Mirela Dicu şi Cristian Enoiu, care şi-au trecut în cont cinci medalii, la grupa de vârstă 8-10 ani. Georgiana Vieru a obţinut medalia de bronz la individual compus, a cucerit argintul la sol şi s-a clasat pe locul trei la sărituri. Denisa Golgota a fost doar pe cinci la individual compus, dar a urcat pe podium la bârnă, unde s-a clasat pe locul doi, şi la sol, aparat la care a obţinut medalia de bronz. „Toate gimnastele de la clubul nostru au lăsat o impresie frumoasă la competiţia din Serbia, prin rezultate, ţinută şi expresivitate. Singura care a rămas în afara podiumului a fost Alisia Botnaru, însă ea a intrat în competiţie după două săptămâni de pauză, în care a fost şi în spital, din cauza unei răceli puternice”, a spus antrenorul Cristinel Micu, prezent şi el la competiţia din Serbia .  Gimnastele clubului devean au concurat la Novi Sad, la finalul săptămânii, în compania unor sportive din Slovenia, Croaţia, Serbia, Danemarca, Suedia, Bulgaria şi Turcia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura