Categories: Actualitate

Trei traficanţi de droguri trimişi în judecată

Cristina Ghenea

Trei hunedoreni au fost trimişi în judecată pentru trafic de droguri, după ce au fost prinşi de ofiţerii de la SCCO Hunedoara cu un pachet de canabis. Marfa era comercializată în municipiul Hunedoara şi în Complexul Studenţesc din Timişoara.

Este vorba despre fraţii Ciolan, din Hunedoara, şi de Marius Irimescu din Călan, trei tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, care anul trecut, au intrat în rândul dealerilor stradali de droguri. Potrivit inspectorului principal Lucian Năboiu, şeful SCCO Hunedoara, Irimescu se ocupa de obţinerea şi transportarea drogurilor, în timp ce Flavius Ciolan, şi fratele său Cristian, se ocupau de comercializare. „Cei trei au fost prinşi şi arestaţi cu două zile înaintea Ajunului de Crăciun, imediat după ce aduseseră un alt pachet de canabis din Spania. În total, este vorba de 500 – 1.000 de grame de stupefiant“, a declarat inspectorul principal Lucian Năboiu. După ce şi-au petrecut sărbătorile de iarnă în spatele gratiilor, cei trei hunedoreni au fost trimişi în judecată, iar starea de arest le-a fost menţinută. „La termenul de astăzi (n.r. ieri), magistraţii au dispus amânarea procesului pentru 22 februarie, în vederea efectuării referatelor de evaluare a celor trei inculpaţi“, a precizat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

2 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

2 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

2 zile ago