Într-o singură noapte, cei trei spărgători au intrat în 5 garaje și au furat bunuri de mii de lei.
Polițiștii au descoperit în urma cercetărilor că au vizat și alte construcții asemănătoare, dar nu au reușit să le spargă ori n-au avut ce fura din interior. Spărgătorii au plecat imediat cu bunurile furate către Hațeg, unde aveau un posibil cumpărător, dar nu s-au înțeles la bani. La întoarcerea spre Petroșani au fost opriți de polițiști. ”Pe drum spre Petroșani, aceştia au fost opriţi de organele de poliţie de pe raza comunei Baru Mare unde, în urma unui control, suspecţii nu au putut prezenta acte de provenienţă asupra bunurilor pe care le transportau, fapt pentru care acestea au fost ridicate în vederea confiscării. Bunurile ridicate au fost recunoscute şi predate persoanelor vătămate”, se mai arată în dosar. Cei trei spărgători au fost acuzați de furt calificat și trimiși în judecată. (M. Gânju).
Camera Deputaților a adoptat ieri, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege care modifică…
Cadastrul din România a fost „îngenuncheat”, în urma unui atac cibernetic din data de 14…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit ceea ce alții spuneau că este…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj din zonă a ajuns de râsul colegilor, după…
Magdalena Șerban Construirea de piste de biciclete în mediul rural reprezintă o oportunitate de dezvoltare…