Actualitate

Trei suspecţi prinşi în urma unei razii a poliţiştilor

Trei persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni au fost ridicaţi de poliţişti în urma unei razii făcute în Lupeni. Unul dintre ei a intrat într-o locuinţă de unde a furat tot ce putea fi uşor valorificat, altul a distrus „păcănelele” dintr-un local, iar cel de-al treilea a încercat să spargă o lo­cuinţă.
„În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că unul dintre cei trei, un tânăr în vârstă de 19 ani (…) a pătruns prin efracţie în locuinţa unei persoane vătămate din municipiu, de unde a sustras mai multe bunuri. Faţă de tânăr, poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul co­miterii infracţiunii de furt calificat, în ve­derea documentării întregii activităţi infrac­ţionale. În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de 41 de ani, cu privire la care au stabilit că a distrus aparatele tip „slot-machine” aparţinând unei agenţii de jocuri din Lupeni, turnând lichid peste acestea”, informează IPJ Hunedoara. In­dividul este cercetat penal pentru săvâr­şiriea infracţiunii de distrugere. Al treilea sus­pect, un tânăr de 23 de ani, identificat în ca­drul acţiunii, este cercetat pentru infrac­ţiunea de tentativă la furt calificat. Poliţiştii au stabilit că a intrat în locuinţa unui bărbat din municipiul Lupeni, cu intenţia de a sus­trage bunuri. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura