Anul curent aduce muncă în teren pentru administraţia publică din Ribiţa. Pentru că odată cu timpul primăvăratic, încep şi lucrările la noile obiective de investiţii din comună, toate susţinute financiar cu fonduri europene.
Regularizare pârâuri
„Vom începe lucrul la câteva obiective. Este vorba de centrul de informare turistică din satul Crişan, pe care preconizăm să-l finalizăm în vară şi de cel pentru modernizarea şi dotarea căminului cultural din satul Dumbrava de Jos, în valoare de 100.000 de euro. Acest edificiu putem spune că-l facem din temelii. Se vor înlocui de la geamuri şi tencuieli, până la centrala termică. Cu el suntem în faza de achiziţii, dar nu ştim încă de ce s-a blocat la ADR Vest, la Timişoara. În rest, toate celelalte cinci cămine de pe raza comunei sunt reabilitate”, spune Ioan Faur (foto), primarul comunei Ribiţa. Acesta a mai amintit un lucru: tot în primăvară, va mai începe implementarea încă unui proiect investiţional, bazat tot pe bani europeni, în valoare de 200.000 de euro, vizând lucrări de corectare torenţi şi regularizare pârâuri. „Aşteptăm avizul de la ADR Vest, ca să demarăm lucrările. În discuţie sunt mai multe zone, începând cu satul Crişan şi până la intrarea în satul Dumbrava de Jos”, mai arată primarul din Ribiţa.
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj cu veleități de artist trage tare să revină…
S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…
Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…
Polițiștii din Hunedoara au identificat, în urma cercetărilor și a probatoriului administrat, un bărbat suspectat…
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ieri arestarea de îndată a procurorului Radu…
Magdalena Șerban Îngrijirea paliativă este centrată pe îmbunătățirea calității vieții celor care suferă de boli…