Categories: Eveniment

Trei persoane din grupul Simota&Litera, eliberate

Sorina Popa

Trei membri ai grupului Litera&Simota vor fi eliberaţi, după ce magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis acest lucru. Astfel, a fost admis recursul declarat de Mirela Simina Litera, Mihai Eminovici Ciobanu şi Voicu Florin Micluţa.

Nu vor părăsi ţara  
În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi membri ai grupului infracţional, Alin Simota (foto dreapta), Cristian Litera (foto stânga), Petru Ioan Moldovan şi Ioan Florin Muntean, ei vor sta în continuare după gratii, recursurile lor fiind respinse. Decizia judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este definitivă. Pentru cei trei care ies de după gratii, s-a înlocuit măsura arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi ţara. Ei trebuie să îndeplinească nişte condiţii: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să se prezinte la organul de poliţie în a cărei rază teritorială locuiesc, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Apoi, cei trei sunt nevoiţi, dacă nu vor să se întoarcă în arest, să nu se apropie şi să nu ia legătura cu coinculpaţii, cu părţile vătămate şi cu martorii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.

Vor achita cheltuieli judiciare
Instanţa superioară a mai hotărât ca Cristian Litera, Petru Ioan Moldovan şi Ioan Florin Muntean să achite câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu. De asemenea, Alin Simota a fost obligat să achite suma de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru Mirela Simina Litera, Voicu Florin Micluţa, câte 25 de lei şi 100 de lei pentru Mihai Eminovici Ciobanu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Unul dintre cei trei magistraţi care au judecat acest dosar a avut o opinie separată, în sensul respingerii recursului declarat de Mirela Simina Litera şi a obligării acesteia la cheltuieli judiciare către stat. În acest dosar, membrii grupului infracţional condus de Alin Simota şi Cristian Litera sunt acuzaţi de infracţiuni cu violenţă, cămătărie, înşelăciune şi şantaj.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Umbrarescu a cumparat combinatul siderurgic din Hunedoara

Ziarul Financiar scrie ca Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic antreprenor din construcţii, a semnat un…

o oră ago

ANUNŢ ANGAJARE

SC Patiseria Doni Ile SRL angajează 2 brutari cod cor 751201. Cv-urile se trimit pe…

2 ore ago

ANUNŢ ANGAJARE

SC Dua Pek SRL angajează 2 brutari cod cor 751201. Cv-urile se trimit pe mail…

2 ore ago

Beneficiarii UAMS „Arsenie Boca” NU vor fi abandonaţi!

Unitatea se transformă în „Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Adulţi cu Dizabilităţi - Arsenie…

20 de ore ago