Categories: Sport

Trei performanţe dintr-o săritură

Ciprian Marinuţ

Atletul Bogdan Sitoianu, legitimat la CNS „Cetate” Deva, şi-a trecut în palmares un titlu de campion naţional, un nou record personal şi realizarea baremului de calificare la Campionatul European prin săritura de 7,19 metri, reuşită în finala probei de lungime a Campionatului Naţional de Juniori I. Mai mult, sportivul antrenat de Mihai Luca a reuşit să-l învingă cu această ocazie şi pe deţinătorul recordului naţional de juniori III, Gabriel Bitan, de la CSM Ploieşti.

Campion la o categorie de vârstă superioară
Bogdan Sitoianu a triumfat în concursul juniorilor I cu o performanţă excelentă, deşi el este încă doar la categoria juniorilor II. Atletul de 16 ani de la CNS „Cetate” a reuşit un „zbor” de 7,19 metri cu care s-a clasat pe locul întâi al finalei, devansându-i pe Vlad Chiorpec, de la CS Iacris (7,02 metri) şi pe Gabriel Bitan (CSM Ploieşti 7,00 metri), un vechi rival al său, deţinător al recordului naţional la juniori III cu 7,53 metri. „Precedentul record personal al lui Bogdan era de 6,96 metri şi fusese stabilit anul trecut în Bulgaria, la Ruse. Cu această săritură de 7,19 metri, Bogdan a cucerit titlul de campion naţional şi a îndeplinit baremul de calificare (minimum 7 metri) la Campionatul European al Juniorilor II, care va avea loc în luna iulie, în Georgia. Bogdan avea deja realizat baremul de calificare minimum 14.45 metri) şi în proba de triplusalt, după ce a sărit 14.74 metri într-un concurs de seniori la începutul anului, astfel că ne aşteaptă o vară promiţătoare din punct de vedere al performanţelor”, a spus Mihai Luca, antrenorul atletului devean. Performanţa este cu atât mai valoroasă cu cât Bogdan este încă junior II şi venea după o accidentare. „Bogdan s-a accidentat în luna ianuarie, lună când e mai zvăpăiat pentru că e ziua lui de naştere, şi a ratat o parte a perioadei de pregătire. Totuşi, a arătat că are potenţial şi a stabilit un nou record personal. În continuare, chiar săptămâna aceasta, Bogdan va participa la finala Campionatului Naţional al juniorilor II cu obiectivul de a câştiga probele de săritura în lungime şi triplusalt. Apoi, va urma o perioadă de pauză competiţională, până în luna mai, când este programat un concurs patrulater cu Ucraina, Cipru şi Turcia sau Grecia. Pe urmă, Bogdan va concura la concursurile interne în aer liber, iar în iulie va participa la Campionatul European. Momentan, performanţa lui este undeva în top opt continental la nivel de juniori II, dar el are potenţial de progres”, a spus Mihai Luca.
Bogdan Sitoianu a ocupat locul şase în topul celor mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2015, după ce a fost medaliat cu argint la lungime la Festivalul Olimpic al Tineretului European, de la Tbilisi, Georgia, şi medaliat cu aur la triplusalt la Jocurile Balcanice, Sremska Mitrovica, Serbia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

310 intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni în minivacanța de Revelion

Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…

2 ore ago

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI ÎN CAZURI DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ ȘI ÎNCĂLCARE A ORDINELOR DE PROTECȚIE

Polițiștii din județul Hunedoara au intervenit, în ultimele zile, în mai multe cazuri de violență…

2 ore ago

Localitatile realimentare de curent:

Crișcior, Vorța, Ribita, Bosorod, Balșa, Certeju de Sus, Cârjiți, Hunedoara, Cerbal, Pestisu Mic, Buces, Bucureșci,…

6 ore ago

ATENȚIE, ȘOFERI! TRAFICUL RUTIER ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA SE DESFĂȘOARĂ ÎN CONDIȚII DE IARNĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează că, la această oră – 9:30, nu sunt semnalate…

7 ore ago

INFORMARE

Din cauza condiţiilor meteo, care nu permit derularea serviciului de transport călători în siguranţă, autobuzele…

7 ore ago