Categories: Actualitate

Trei minore de 14 ani, prinse că se prostituau pe DN 7

Trei copile, în vârstă de 14 ani, din Simeria, au fost surprinse de poliţişti în timp ce încercau să atragă persoane de sex masculin, cu care să întreţină raporturi sexuale, în schimbul unor sume de bani. Minorele se aflau pe DN 7, în raza localităţii Sântandrei, de unde au fost ridicate şi duse la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Deva.

Mai apoi, poliţiştii au luat legătura cu părinţii minorelor, pentru a vedea dacă ştiau despre faptele copiilor lor, iar aceştia au negat susţinând că nu ştiau că fetele lor mergeau să se prostitueze.
„Am luat legătura atât cu părinţii minorelor, cât şi cu cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului pentru a efectua o anchetă în urma căreia să se poată stabili dacă cele trei adolescente se pot întoarce la domiciliul părinţilor sau va fi nevoie de trimiterea lor într-un centru de plasament. Cele trei fete provin din familii dezorganizate, cu probleme şi care au abandonat şcoala de mulţi ani”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A pozat ani de zile într-un oponent al unui primar, s-a bătut cu de­ciziile sale…

15 ore ago

Județul Hunedoara poate deveni Destinația Anului 2024

Județul nostru are patru obiective în­scrise în cea mai importantă competiție din turismul românesc: Cetățile…

15 ore ago

Bulina albă

Denisa Oniciu din cadrul Detașamentului de Jandarmi Petroșani Pentru că a obținut medalia de bronz…

15 ore ago

Bulina neagră

Costantin N., judecat pentru furt Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat…

15 ore ago

Mama unui tânăr, dispusă să ajungă la închisoare pentru a-și „salva” copilul

Tânărul a provocat un accident rutier cu autoturismul familiei și ar fi rămas fără permis…

17 ore ago

Zeci de articole de îmbrăcăminte – furate de un bărbat din Deva

Bărbatul din municipiul Deva a intrat într-un magazin universal din localitatea Petrila, și-a încărcat coșul…

17 ore ago