Cele două gimnaste devene din echipa României au cucerit şi câte o medalie individuală la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2013, pe lângă bronzul de la echipe.
Interzis la aur
Prezente în toate finalele individuale, cu excepţia celei de la paralele, tricolorele au reuşit să urce pe podium în trei dintre ele, însă, fără a obţine vreo medalie de aur. Singura finală fără medalie românească a fost cea de la individual compus, care a reunit gimnaste din 15 ţări. Laura Jurcă a intrat în grupul sportivelor care vizau un loc pe podium, alături de reprezentantele Rusiei, Marii Britanii şi Germaniei. Dar gimnasta de la Cetate s-a clasat doar pe locul şapte, cu un total de 53.500, din cauza notei slabe de la paralele, care a fost doar a 16-a din concurs (12.050). Podiumul a fost ocupat de Maria Kharenkova (Rusia), Kim Janas (Germania) – primele două la egalitate de puncte (54.950) – şi Tyesha Mattis (Marea Britanie) cu 54.850. La sărituri, Laura Jurcă a reuşit o evoluţie bună şi a obţinut medalia de argint, fiind la numai o sutime diferenţă de câştigarea aurului. Gimnasta deveană a obţinut 13.950 (D.5.0/ E. 8.950) pentru prima săritură şi 14.800 (D.5.8/E. 9.00) pentru a doua, iar cu un total de 14.375, a fost a doua, după britanica Elissa Downie, cu 14.475. Andreea Iridon a urcat pe treapta de bronz la bârnă, la egalitate cu franţuzoaica Claire Martin, ambele cu 13.750 (D. 5.8/E.7.05). Pe primele două locuri, s-au situat Maria Bondareva (Rusia), cu 14.250 şi Eythora Thorsdottir (Olanda) cu 13.800. Silvia Zarzu a completat palmaresul României cu un bronz în finala de la sol, în care Andreea Iridon (foto, prima din dreapta) s-a situat pe locul patru.
Locul 12 pe medalii
În clasamentul final pe medalii la toate disciplinele din cadrul competiţiei de la Utrecht, România a ocupat locul 12, cu 2-7-7 medalii. La FOTE 2013, ţara noastră a câştigat două medalii de aur, şapte de argint şi şapte de bronz. România a participat cu o delegaţie de 46 sportivi, 21 de fete şi 25 de băieţi, la ediţia a XII-a a Festivalului Olimpic de vară al Tineretului European (FOTE), iar obiectivul a fost cucerirea a 9-10 medalii.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…