Sport

Trei fotbalişti sunt acuzaţi de agresiune

03 x 1 capitanul jiului, mihai pintilii, (1)

Ciprian Marinuţ

Fotbaliştii Jiului Mihai Pintilii (foto dreapta) şi Vali Stancu, şi un al treilea jucător căruia nu i se cunoaşte încă identitatea, sunt acuzaţi de agresare şi ameninţare, într-o plângere penală depusă, ieri, la Poliţie, de un petroşănean, în urma unei dispute provocate de un loc de parcare.

Le-a făcut plângere penală
Robert Homan din Petroşani a depus, ieri, o plângere penală, împotriva a trei jucători de la Jiul, în care susţine că Mihai Pintilii, Vali Stancu, şi un al treilea sportiv căruia nu-i ştie identitatea, l-au agresat  şi l-au ameninţat. „În seara de 31 august, am fost acostat de cei trei, care m-au tras de mână şi de haine, pentru a mă coborî din bloc, să mă bată. Totul a început de la faptul că i-am zis vecinei mele, care e soacra lui Pintilii, să ia una din maşinile parcate din faţa blocului, pentru că eu nu aveam loc de parcare. În momentul acela, fotbaliştii, care erau în stare de ebrietate, au ieşit pe geam, au început să mă înjure, iar apoi au coborât şi s-au luat de mine”, a declarat reclamantul.

Resping acuzaţiile
Mihai Pintilii, care a fost căpitanul Jiului în multe partide din sezonul trecut susţine că e nevinovat. „E vecinul meu şi a avut o discuţie cu soacra mea. Nu a fost nici o agresiune”, a declarat acesta.
Soacra lui Pintilii  a afirmat că jucătorii i-au cerut doar să se poarte frumos. „Mihai i-a spus să nu-mi vorbească obraznic. Nu l-a tras nimeni de haine, iar Mihai nu bea, băieţii nu erau beţi”, a declarat soacra jucătorului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura