Categories: Actualitate

Trei dintr-o lovitură

Un tânăr de 21 de ani, din Deva, s-a urcat băut bine la volan şi a reuşit să distrugă un stâlp de iluminat, un indicator de presemnalizare a unor lucrări, dar şi un panou publicitar.
Pentru faptele lui de vitejie, tânărul s-a ales cu dosar penal. Isprava s-a petrecut ieri dimineaţă, când, ajuns pe Calea Zarandului din Deva, la intersecţia cu str. Horea, acesta a pierdut controlul asupra volanului. A intrat pe scuarul ce desparte cele două străzi, a lovit un stâlp de iluminat public, un indicator de presemnalizare a unor lucrări şi a reuşit să dărâme un panou publicitar cu inscripţia „Deva, oraşul cetăţii”, după care a revenit pe acelaşi sens de mers. Spre norocul lui, şoferul demolator s-a ales cu răni uşoare. Dar, spre ghinionul lui, poliţiştii au constatat că deveanul a avut o concentraţie alcoolică de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aşa că s-a ales cu un dosar penal, în care este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

17 ore ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

17 ore ago

Bulina neagră

Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…

17 ore ago

PREVENȚIA DĂ REZULTATE: Infracțiunile informatice și violența școlară, în scădere în județul Hunedoara

Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…

17 ore ago