Categories: Actualitate

Trei criminali, şi toţi în instanţă

Natalia Bumbac

Ieri, pe rolul Tribunalului Hunedoara s-a desfăşurat o nouă şedinţă în procesul lui Cosmin Bărbuţi, acuzat de omor calificat. În acest stadiu procesual, magistraţii au analizat din nou legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv şi au mai fost audiaţi trei martori. În urma deliberărilor magistraţii au decis judecarea inculpatului în stare de arest preventiv şi au fixat un nou termen de judecată pentru 27 august.
Cosmin Bărbuţi este acuzat că a înjunghiat mortal la începutul lunii aprilie a.c., două persoane, pe bodyguard-ul şi pe patronul barului „Madness” din Vulcan. Iar la audierile făcute de anchetatori a declarat că a fost în legitimă apărare.
Le-a fost redusă pedeapsa
În cazul criminalului Lucian Marcu, originar din Lupeni, condamnat la închisoare cu executare, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul. Decizia magistraţilor a fost de a reduce pedeapsa dată de Tribunalul Hunedoara de la 22 de ani la 20 de ani cu executare. Lucian Marcu a fost arestat preventiv în 15 februarie, pentru uciderea fostei sale concubine Nicoleta Farcaş. Din spusele apropiaţilor, acesta şi-a premeditat crima, spunându-le prietenilor că-şi va ucide iubita cu care avea şi un copil.
Un alt ucigaş, Gabriel Vittorio Băţ, a făcut apel în cazul sentinţei de condamnare la 20 de ani cu închisoare, dată de Tribunalul Hunedoara. În acest caz, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au decis reducerea din pedepsele accesorii care îi interziceau anumite drepturi condamnatului, păstrând durata în care criminalul va sta după gratii. Bărbatul, originar din Deva, a ajuns la puşcărie după ce într-un moment de răbufnire, aşa cum spune el, le-a zdrobit capul părinţilor săi cu un ciocan.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Printr-o circă din ju­deţ e zarvă mare după ce nişte băieţi au co­mis-o din nou,…

15 ore ago

Bulina albă

Daniel Hălăstăuan, președintele Subfilialei de Cruce Roșie din Vulcan Pentru organizarea unui concert de colinde…

15 ore ago

Bulina neagră

Mihai H., adolescent din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie…

15 ore ago

Peste 200 de kilograme de articole pirotehnice interzise, confiscate de poliţişti

Peste 200 de kilograme de articole pirotehnice interzise au fost con­fis­cate, până în prezent, de…

15 ore ago

Supraveghere video în punctele cu probleme în colectarea gunoiului; amenzile ajung la 30.000 de lei

Primăria municipiului Hunedoara a instalat camere video de supraveghere în punctele de colectare a gunoiului…

15 ore ago