Categories: Actualitate

Trei ani de închisoare pentru taximetristul acuzat de trafic de influenţă

Cristina Ghenea

Virgil Tiberius Popescu, taximetristul din Petroşani trimis în judecată pentru trafic de influenţă, şi-a primit ieri sentinţa. Magistraţii de la Tribunalul Hunedoara l-au condamnat pe bărbat la trei ani de închisoare, cu executare.

Bun de plată
Deşi ieri a fost doar cel de-al doilea termen de judecată din dosar, instanţa a soluţionat cauza şi a luat o hotărâre în ceea ce-l priveşte pe taximetrist. „Inculpatul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, iar judecătorii au dispus şi confiscarea sumei de 6.300 lei de la acesta. Hotărârea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

Mai are o condamnare
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a ajuns pe mâna poliţiştilor în luna martie a acestui an, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită de la un cetăţean din comuna Băniţa. Potrivit procurorilor, Popescu i-a promis acestuia că în schimbul a 1.000 de euro, va interveni la o cunoştinţă de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara, pentru a-i recupera carnetul de conducere ce-i fusese anulat anul trecut. Nu e prima dată când Popescu este acuzat de fapte de corupţie, el mai având o condamnare de cinci ani de închisoare pentru acelaşi tip de infracţiune, însă sentinţa încă nu este definitivă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

2 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

2 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

2 zile ago