Deveanul Daniel Cristian Muntean (foto) a fost trimis în judecată de procurori pentru agresiune sexuală, fiind condamnat de judecătorii deveni la trei ani de închisoare cu executare.
Incidentul s-a produs, anul trecut, într-un cartier central al municipiului reşedinţă de judeţ, iar inculpatul a văzut-o pe copilă coborând scările imobilului şi a intrat în vorbă cu ea. A agresat-o sexual, iar copila a reuşit să scape din mâinile sale şi să ţipe. Mama ei a auzit-o şi a anunţat imediat poliţia, dar individul s-a făcut nevăzut. A fost prins la scurt timp şi şi-a recunoscut fapta, dar a dat vina pe faptul că este consumator de etnobotanice şi nu a realizat ce face.
Potrivit anchetatorilor, anterior producerii faptei, individul fusese observat în cartierul Progresul din Deva. Avea comportament neadecvat iar părinţii copiilor l-au gonit din acea zonă. Sentinţa Judecătoriei Deva nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Instanţa de fond a mai stabilit ca individul să nu aibă dreptul de a fi tutore sau curator, de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public ori să comunice cu victima şi membrii familiei acesteia. Muntean trebuie să plătească 5.000 lei, cu titlu de daune morale.
Vorbesc gurile rele, cele bine informate, că s-a supărat un personaj de la noi, după…
Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a fost ales cu unanimitate de voturi președinte…
S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost prins la furat și arestat pentru asta.…
Din cauza Ordonanței nr. 7/2026, 76 de angajați din Primăria Deva vor trebui dați afară.…
Condamnat la mai multe pedepse pentru infracțiunile comise în vara anului 2023, în zona centrală…
Magdalena Șerban Situația financiară a primăriilor din România este una tensionată în 2026, multe dintre…