Categories: ActualitateFlash

Transportau din greu călători, deşi n-aveau licenţă

Livia Botici

Două microbuze fără autorizaţie de transport, pline cu navetişti, au fost descoperite în trafic de poliţiştii de la Serviciul de Poliţie Rutieră Hunedoara. Culmea, în urmă cu patru luni, patronul aceleiaşi firme de transport a fost amendat pentru exact aceeaşi problemă.

Două dosare penale în 2010 şi…
În urma mai multor sesizări primite de la cetăţeni, poliţiştii Serviciului de Poliţie Rutieră Hunedoara, împreună cu inspectorii de trafic ai Primăriei Brad, au organizat săptămâna trecută, o acţiune comună de depistare a celor care se numesc ”piraţii şoselelor”. În timpul raziei, desfăşurată pe DN7, la ieşirea din municipiul Brad, au fost prinse în trafic două microbuze, ale aceluiaşi operator de transport, ambele fără licenţă. „Transportul pasagerilor se efectua între judeţele Hunedoara şi Arad, mai exact, între Mihăileni şi Ineu. În cele două microbuze, am găsit 20 de persoane care au declarat că de trei luni de zile fac naveta cu aceste mijloace de transport”, ne-a declarat subinspectorul Alexandru Zeriu, şeful Compartimentului Transporturi, din cadrul Serviciului  Poliţiei Rutiere Hunedoara.

… unul în 2009
La sfârşitul anului trecut, în timpul unei razii realizate cu acelaşi scop, un microbuz al firmei respective a fost depistat în trafic, tot plin cu navetişti, şi tot fără licenţă de transport. Se pare că pe patronii societăţii nu i-a speriat faptul că riscă închisoare de până la doi ani şi au continuat să trimită pe şosele maşini neautorizate. „La ultima intervenţie pe care am avut-o, am rămas surprinşi de faptul că şi aşa, cu un dosar penal pe rol, reprezentanţii firmei de transport continuă să ofere clienţilor servicii. Când am prins cele două maşini în trafic, aveam informaţii că mai este încă una, dar se pare că şoferul celei de-a treia a fost înştiinţat că e poliţia pe stradă şi a lăsat navetiştii într-un sat, el întorcându-se din drum”, mai precizează Alexandru Zeriu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

19 ore ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

o zi ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

o zi ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

3 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

3 zile ago