„În prezent, un singur drum este folosit intens pentru transportul de material lemnos. A fost distrus de inundaţii, dar l-a reabilitat transportatorul. De regulă, după ce câştigă licitaţia organizată de Romsilva, pentru exploatarea masei lemnoase, fiecare societate ia legătura cu administraţia locală. Fiind drum comunal, deci public, nu poţi opri să se facă astfel de transporturi, dar poţi restricţiona tonajul permis. Dacă stipulezi un maximum de şapte tone, devine foarte greu pentru orice operator. Deocamdată, am pus restricţii doar pe un singur drum. În ansamblu, nu ne putem plânge că avem probleme, dar tot secretul e să ţii situaţia sub control. Dacă observăm bunăvoinţă şi drumul este reparat, asta însemnând o investiţie de câteva zeci de tone de piatră, nu suntem absurzi. Însă, fiecare primar face cum e mai bine pentru comunitatea lui”, a spus Ovidiu Furdui din Crişcior. (M.Şerban)
Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan are parte de multe valuri în ultima vreme. Așa că…
Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…
Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…
O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…
Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…