Sport

Transilvania Rally, penultima etapă din campionatul naţional

Simone Tempestini a cucerit, sâmbătă, un nou titlu de campion naţional de raliuri, după ce s-a impus în Transilvania Rally, eta­pa a cincea a Campionatului Naţional de Raliuri Betano, desfăşurată în judeţul Cluj.
Echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu (Skoda Fabia R5) a fost urmat în clasament de Bogdan Marişca/Sebastian Itu (Ford Fiesta R5), în timp ce treapta a treia a po­diu­mului a fost ocupată de Dan Gîrtofan şi Tudor Mârza (Skoda Fabia R5).
Echipajul hunedorean, format din Dănuţ şi Lucian Budai (fiu şi tată, în foto) a încheiat competiţia de la Cluj-Napoca pe locul se­cund, la o diferenţă de nouă secunde de echi­pajul câştigător David Tarţa/Tudor Găină, dar în cla­samentul general al competiţiei, pentru secţiunea automobilism de marcă (Cupa Suzuki), Dănuţ Budai conduce înainte de ultima etapă cu 221 de puncte. El se situează pe primul loc şi în competiţia juniorilor, unde totalizează 150 de puncte, iar în întrecerea pe echipe se află pe locul secund, alături de colegii din echipa Sibiu Rally Team, cu un total 338 puncte.
Ultima etapă a sezonului va fi Raliul Bacă­ului, programat pe 24 şi 25 octombrie.

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura