Categories: Sport

Transferuri şi amicale


Golgheterul sezonului trecut în Liga a IV-a, Ovidiu Popesc (foto), fost la Jiul Petroşani şi FC Hunedoara, s-a reîntors la Retezatul Haţeg, formaţie la care s-a afirmat. “Zimbrii” au reuşit să obţină şi semnătura lui Ionuţ Gavriluţi, tot de la Jiul, iar cu cele două noi achiziţii în formaţie, Retezatul a remizat, marţi, scor 2-2, cu Universitatea Petroşani. „Vrem să susţinem cât mai multe jocuri de verificare cu cât mai multe formaţii. Am început cu echipele din Liga a V-a şi Liga a IV-a, şi vom continua, azi, cu echipa din eşalonul trei, CFR Simeria. Apoi, sâmbătă, vom juca, la Deva, cu Mureşul, din Liga a II-a”, a declarat finanţatorul haţeganilor, Vasile Leordean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

5 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

5 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

5 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

24 de ore ago