FlashPolitica si administratie

Traian Berbeceanu şi Marius Blendea, liberali cu acte

Adriana Năstase

Fostul poliţist Traian Berbeceanu şi medicul chirurg Marius Blendea s-au înscris în weekend în PNL. Nu este nici o surpriză, pentru că Berbeceanu lucrează în Guvernul României, fiind şeful de cabinet al ministrului de Interne, iar Blendea a fost numit recent în funcţia de director medical al spitalului din Deva de către ministrul Sănătăţii.

Oameni cu experienţă
„Am avut deosebita plăcere şi onoare să primesc astăzi în echipa PNL Deva doi oameni deosebiţi, doi prieteni: Traian Berbeceanu şi Marius Blendea. Sunt convins că cei mai mulţi dintre dumneavoastră îi cunoaşteţi deja, aşa încât prezentarea va fi scurtă. Comisarul-şef în rezervă Traian Berbeceanu are 52 de ani. El ocupă în prezent funcţia de şef de Cabinet al Ministrului de Interne, Marcel Vela. Este un om în slujba legii, iar numele lui este legat de acţiuni spectaculoase de combatere a criminalităţii organizate. În 2007 şi 2013 a fost desemnat „Poliţistul anului“ la categoria Combaterea Criminalităţii Organizate. Doctorul Marius Vasile Blendea, în vârstă de 52 de ani, este medic chirurg la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, şeful secţiei de Chirurgie Generală. A absolvit Facultatea de Medicină din Timişoara şi este unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi medici din judeţul nostru. Profesează la Deva din anul 2000 şi prin mâinile lui iscusite au trecut în această perioadă mii de pacienţi pe care i-a vindecat şi pentru care a avut întotdeauna un cuvânt de încurajare. Experienţa profesională şi calitatea umană ale celor doi noi colegi sunt foarte valoroase pentru comunitatea noastră! Mă bucur că Traian şi Marius au ales să facă acest pas şi vină alături de noi, în cea mai performantă echipă! Le spun BUN VENIT! în numele meu şi al colegilor noştri din PNL şi aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru binele Devei şi al României!”, a scris primarul Devei, Florin Oancea, preşedintele PNL Deva, pe pagina sa de Facebook.

De ce a intrat în politică?
„De ce acum? Pentru că, cred cu tărie, este momentul ca în viaţa tuturor partidelor să apară oameni noi, care până acum nu au mai fost implicaţi politic. Pentru că am hotărât să nu mai privesc de pe margine, să mă implic, să nu mai fiu nevoit să invoc eternul «în locul lor aşa aş face». Şi nu în ultimul rând, pentru că am dreptul! De ce PNL? Pentru că mereu am avut simpatii liberale.
Pentru că în organizaţiile din judeţul meu sunt oameni minunaţi, dedicaţi comunităţilor locale, gospodari care deja au demonstrat că merită, cu prisosinţă, votul oamenilor. Pentru că în ultima perioadă de timp am avut şansa să cunosc lideri naţionali, oameni valoroşi, buni profesionişti, convingându-mă personal de bunele lor intenţii. Pentru că, în condiţiile unei guvernări pline de greutăţi inimaginabile, am simţit grija faţă de cetăţeni, preocuparea pentru sănătatea şi siguranţa acestora în detrimentul cumulului de capital electoral. Pentru că este partidul care poate să repornească România. Unde în PNL? Jos, la talpă, în linia întâi. Voi fi un simplu membru de partid, fără să vizez vreo funcţie de conducere.
Nu mă interesează vreo candidatură personală, nu îmi doresc niciun loc pe vreo listă. Dar voi susţine, cu toată puterea şi priceperea, candidaţii desemnaţi, având convingerea că, împreună, avem şansa să schimbăm «culoarea» judeţului”, a scris Traian Berbeceanu pe pagina sa de socializare.

6 comentarii la „Traian Berbeceanu şi Marius Blendea, liberali cu acte

  • Daaa maaa. Un Dr spagar si un militian interlop cu fata de tigan care a mai facut si puscarie. Numai jigodii in PNL. GUNOAIE.

  • Cum ramane cu „fara penali” ? A, e vorba de penalii lor nu ai nostri !Din cate se stie Berbeceanu are inca calitatea de inculpat intr-un dosar aflat in faza de judecata. S-a anticipat solutia ?

  • De ce torționarii primesc lunar salariul și pensie de la stat , ei sunt mai presus de educația ta care ai școală și facultate ,sau tu ai o educație mai săracă și accepți ca sclavul pe torționar plătind lunar pentru traiul lui decent .

    Corupția duce la abuzuri și abuzurile la victime . Ce face statul pentru victime azi 2020 ?

    Libertatea ,Dreptatea și Adevărul fără minciună trebuie să învingă prin Credință . F .*. P .*. V .*.

  • Fara PENALI in politica. Berbeceanu e inculpat pt coruptie S. a. Rusineee D-le Oancea. Eu si Familia mea nu te mai votam.

  • Baiatul lui Berbecu parca e tiganul Bercea Mondial cind avea 17 ani. Tiganu-I tot tigan. Si la propriu si la figurat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura