Categories: EvenimentFlash

Tragedia fiului meu, să fie o lecţie pentru tineri

Cristina Ghenea

Medicii legişti hunedoreni au finalizat necropsia lui Bustan Andrei (foto), tânărul din Haţeg care a murit în urmă cu doar câteva zile, după ce a inhalat gaz de brichetă dintr-o pungă de plastic. Ieri, mama tânărului, Daniela Bustan, a sunat la redacţia noastră, din dorinţa de a transmite un mesaj prietenilor fiului său şi altor tineri care consumă droguri sau alte substanţe halucinogene.


Ea ne-a declarat că fiul ei n-a avut deloc intenţia de a-şi pune capăt zilelor, ci el şi-a dorit o simplă doză de euforie. „Tragedia lui Andrei ar trebui să fie o lecţie pentru prietenii săi”, spune cu durere Daniela Bustan.

„A fost, cu siguranţă, un accident”

„În urma examinării cadavrului, s-a stabilit că principala cauză a morţii a fost pancreatita acută necrotico-hemoragică, ce a provocat tânărului un stop cardiorespirator”, a declarat medicul legist Dan Mărculescu, şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală. Pentru că era o persoană plină de viaţă, mereu cu zâmbetul pe buze şi întotdeauna înconjurat de gaşca sa de prieteni, părinţii lui Andrei sunt convinşi că toată întâmplarea a fost doar un accident. „În ultimul timp era mult mai bine. Era mai deschis şi mai binedispus decât în urmă cu ceva vreme. Sunt sigură că nu a avut intenţia de a se sinucide. Intenţia lui era de a găsi o plăcere. Mi-e greu să înţeleg ce fel de plăcere, sau ce simţea, însă a fost un accident. A inhalat prea mult şi organismul lui, care probabil era slăbit deja, a cedat”, a declarat mama tânărului stins din viaţă la numai 20 de ani. Aceasta a mai adăugat că ştie cât de mulţi dintre tineri folosesc o asemenea metodă, dar şi altele, pentru a atinge stări euforice. De aceea, părinţii lui Andrei speră ca prietenii băiatului, pe care acesta îi iubea nespus, dar şi restul tinerilor, să înveţe din accidentul care le-a răpus fiul şi să renunţe la stupefiante.
Reamintim că Bustan Andrei este unul dintre cei 29 de tineri acuzaţi în 2010 de trafic şi consum de droguri, în dosarul „Ketamina”.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Îmi pare rău de fiecare dată când văd că nişte copii buni sunt răpuşi de propriile slăbiciuni. Sper ca prietenii lui să înveţe din greşeli şi să înţeleagă că totul are o limită.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

3 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

3 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

3 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

3 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

3 ore ago