Maximilian Gânju
Judecătorii Tribunalului Hunedoara sunt la un pas de a da sentinţa în dosarul traficanţilor de droguri din Valea Jiului. Printre suspecţi este şi fiul unui director din cadrul Primăriei Petrila.
Trei tineri din Valea Jiului au fost judecaţi pentru trafic de droguri într-un dosar instrumentat de DIICOT Hunedoara. Indivizii şi-au făcut laboratoare clandestine în care preparau narcoticele, susţin anchetatorii. Judecata în dosar a ajuns la final, iar magistraţii Tribunalului Hunedoara au rămas în pronunţarea soluţiei, urmând ca mâine-joi să anunţe decizia.
Trei inculpaţi, Sebastian Florin Ţăndărel, Alexandru Eduard Aszalos şi Eduard Lang au fost ridicaţi de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara şi procurorii DIICOT pentru efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie legală şi trafic de droguri de mare risc. ”Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 – 2017, membrii grupării infracţionale ar fi fabricat droguri de mare risc în laboratoare clandestine organizate în garsoniere din municipiul Petroşani, substanţele interzise rezultate fiind comercializate în localităţi din Valea Jiului”, au susţinut anchetatorii. Nouăsprezece persoane au fost duse la sediul DIICOT Hunedoara, în august 2017, după operaţiunea de destructurare a grupării.
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…
Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…
Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…
Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…